Poezie

Tăcerea întunecată

1 min lectură·30 august 2005

Mediu

Somnul l-am ornat mereu cu ghirlande

și am ars veștile imbecile care inundau

zilele înșirate aiurea pe un drum ruginit,

dar constat că lumea se sperie cu un surâs.

Numai calea ferată mai are paralelismul,

case plictisite se pierd în apele cenușii,

valurile nu aud știrile din mass-media

și ninge cu fulgi de trăznete non-stop.

Întunericul se pierde în spirale triste,

tăcerea bate clopotele cu un fa diez,

corupții ascunse învelite în minciună

împart bucăți de mulțumiri împrăștiate.

Aveam ochii ascunși într-o garsonieră

când pe drumurile asfaltate cu refuzuri

mi-am amintit că iubesc ploaia de vară

și am cules iubirea din roua frunzelor,

care azi s-a uscat cu păreri de rău

topite în lacrima amintirii ultimului sărut.

Ajuns de povară am să rămân în brazdă

și copacii râd, copacii plâng lângă mine,

relele le-am risipit din amintirile mele,

mângâi tăcerea întunecată cu un cuvânt,

iar eterna moarte vrea să se odihnească.

001.429

Constantin Rusu. “Tăcerea întunecată.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/constantin-rusu/poezie/138528/tacerea-intunecata

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.