Poezie

Versuri albe

1 min lectură·26 iunie 2005

Mediu

Aș pune pe icoane toți sfinții care-au iubit,

ca un nebun eu v-aș spune o rugăciune,

aș pune soarta lumii pe-al mamei vis să stea,

iar brațele întinse s-aștepte un gând frumos.

Lacrimile din oceane sunt duse chiar la izvor,

mă simt prea împletit cu tristă mângâiere,

dar glasurile toate am vrut să le ascult

în căutări pierdute în balsamuri și tumult.

Am fost actorul poveștilor adevărate,

cu amintiri puse pe petale părăsite,

zorii obosiți i-am dat pe lacrimi rănite,

dar liniștea rece mă duce mereu spre iarnă.

Un taifun împrăștie tragedii tăcute

și-a răsturnat copacul pe care îl pictam,

atunci din zile am compus o simfonie

și am plâns mereu cu un surâs prefăcut.

Seara așteptând blândețea Dumnezeiască,

un crin luminat îmi apare în fereastră,

văd lumina care odihnește în cuvânt

și-nțeleg uitatele rime dintr-un vers alb.

006.163

Constantin Rusu. “Versuri albe.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/constantin-rusu/poezie/129067/versuri-albe

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.