Poezie

Alb cu lumină

1 min lectură·19 iunie 2005

Mediu

Cu fața la răsărit și spatele către apus

îmi vedeam memoriile în tragic învelite,

din coincidențe puse pe un fulger am compus

iubirile cu semne de întrebare împletite.

Și am ținut în bancă anii mei de tinerețe,

în conturile legănate în eternitate,

ca să-i am dobândă la zilele de bătrânețe

presărate peste trotuarele asfaltate.

Și nu am înțeles cântecul ciocârliei triste,

deși săruturile fredonau doar o romanță.

Fereastră mi-a fost iubirea ce-o doream să existe

și albit de gânduri n-am căutat nici o vacanță.

Dar vine timpul gândului spre albul de mireasă,

chiar și pentru strălucirea sclipirii de zăpadă.

Imaculatul alb de lună, a nopții crăiasă,

își caută lumina pe a cerului estradă.

În viață emoțiile se scaldă-n amorțire,

spre lumină o albă rugăciune avem de spus

când am ajuns pe albele cărări de despărțire

cu spatele la răsărit și fața către apus.

001.428

Constantin Rusu. “Alb cu lumină.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/constantin-rusu/poezie/127930/alb-cu-lumina

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.