Poezie

Amintirea plecării...

1 min lectură·2 martie 2005

Mediu

Suntem secunde în minutele eterne,

mâinele de ieri e azi în văi mondene,

noi mințim și orbim lumina fără dor,

dar uitarea tristă vine tot din viitor.

O floare rătăcită se-nalță către soare

nu o vede nimeni, se usucă și moare,

noi nu murim a doua oară, o știm Doamne

și-avem plecările învelite în icoane.

Bufnițele ne învată să vedem în întuneric

tainele cuvintelor în balsam feeric,

clipele și dorul sunt sumbre stânci în noapte,

nu ajunge să stăm cu mâini împreunate.

Amintirile mele pleacă către un mâine,

pe-o planetă liniștită cu multă pâine,

eu pe potecile munților am pus covoare,

dar munților le vine dorul de izvoare.

Dacă iubirea rămâne, când voi fi plecat,

un bulgăre de zăpadă într-un cântec uitat,

ascundeți în memoria versului trist rostit,

aniversarea ultimului îndrăgostit.

001.283

Constantin Rusu. “Amintirea plecării....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/constantin-rusu/poezie/108680/amintirea-plecarii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.