Poezie

Când sunt singur

1 min lectură·1 martie 2005

Mediu

Sunt o scrisoare fără plic

aruncată într-un amurg,

surâsul nu-mi mai dă nimic

și lacrimile nu-mi mai curg.

În noapte îmi pun uitarea,

iubirea plină de amor,

norii ce seamănă cu marea

și mângâi floarea din pridvor.

Dar genele tale suspină,

privirile ți le ferești,

oglinda nu mai este plină

de ale noastre vechi povești.

Ești o zi de primăvară,

dar ale tale frumuseți,

uitate-s pe-o cărare rară,

împrăștiată printre vieți.

Și-am pus o floare pe-un sărut

când ne ploua raza de soare,

tu mă crezi iubitul dispărut,

iar eu pun un sărut pe-o floare.

001.304

Constantin Rusu. “Când sunt singur.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/constantin-rusu/poezie/108597/cand-sunt-singur

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.