Poezie

Priviri fără corăbii

1 min lectură·23 februarie 2005

Mediu

Abisul eternității îmi spunea să cred,

gândurile le-am scos dintr-un dialog șubred,

ne vedeam doruri opuse pe două maluri

și peste lac ne trimiteam cuvinte-valuri.

O vară am dansat crezând că suntem frunze,

livada înflorită era plină de muze,

pe norii tăi plângeau dorințele pribege

și-o mistică tăcere spre a le-nțelege.

Vorbele, petale-n vânt, ne-au dat o vijelie

adormită pe un arcuș pus pe-o poezie,

seara într-un muzeu de iubire ne-am ascuns

și-o insulă într-un balsam de tei am ajuns.

Azi am seninul cerului din surâsul tău

poposit pe albe ramuri ce le-am vrut mereu,

taifunul serenadei ne-a dat albul lunii

și-o fată morgană de care-au râs nebunii.

Am strâns cu tine șoapte doar într-o odaie,

prinse în liniștea apusă după ploaie

și ești sublimă ca vraja unui stol de vrăbii,

iar privirile noastre nu mai au corăbii.

001.263

Constantin Rusu. “ Priviri fără corăbii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/constantin-rusu/poezie/107680/priviri-fara-corabii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.