Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@constantin-iurascu-tataiaCT

Constantin Iurascu Tataia

@constantin-iurascu-tataia

itataia

Sunt născut la 1 martie 1929 în orașul Vaslui. Am urmat facultatea de agricultură din București în perioada 1948-1953 și am lucrat în instituții de proiectare și execuție lucrări de îmbunătățiri funciare pînă la pensionarea din 1990. Scriu epigrame și poezii de umor începînd din anul 1948 și sunt membru…

🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie

La ce servește atîta zarvă virgulistică pe o biată frăzuță? Ca să sune românește și să fie și corectă ortografic trebuie scrisă:\"Ioana merge veselă. în fiecare dimineață, la școală\".

Pe textul:

Jucatorilor naționalei de fotbal" de Chitul Grigore

0 suflu
Context

Pe asta n-o găsisem. Are dreptate Cornel că e foarte reușită gradarea și decurge pe calapodul copilăresc.Asta înseamnă să ai spirit de observație și memoria dialogurilor cu copii! Nu mă mai repet și cred că din ce în ce mergi tot mai bine.

Pe textul:

E ușor să fii mămică?" de Vali Slavu

0 suflu
Context

Dragul meu amic BEF, poanta cu tăierea împrejur nu are ce căuta ca represalii pentru punerea de coarne. Se știe că tăierea împrejur este un ritual de care au parte nou născuții masculi de etnie evreiască sau arabă, nu e nicidecum o operație tip doctorul Ciomu. I-am dat notă bună catrenului tău pentru că e corect versificat chiar dacă poanta nu m-a dat pe spate deoarece a fost bine lucrat. You understand?

Pe textul:

Instinct primar" de bodea emil felician

0 suflu
Context

Dragul meu Liviu Ioan Mureșan, și mie mi-a plăcut catrenul tău deoarece ai căutat (și ai reușit foarte bine) să elaborezi un catren bine închegat și cu poantă, mai ales folosind cuvintele din temă, (capilara, noțiune mai degrabă științifico-anatomică) și n-ai mușcat momeala sugerată de expresia \"podoabă capilară\", care nu are nici o legătură semantică sau logică cu chica ci e o expresie bășcălioasă, ba pot chiar spune ironică. Sintagma a căpătat pașaport de circulație deoarece silaba \"cap\" cu care începe capilara te duce cu gîndul la cutia craniană. Pentru că ai reușit să dai o poantă atît de reușită, eu am notat catrenul cu nota 8. Și dacă vei merge mereu în direcția comiterii de catrene și epigrame de idei, nu calambururi ieftine și mult utilizatele conotații sexiste, mă vei transforma într-un fan al tău.

Pe textul:

Legea salarizării" de Liviu-Ioan Muresan

0 suflu
Context

(Eliberați lichelele, curaj!
Iar oamenii cinstiți să-i condamnați.
De rezultat, veți fi stupefiați:
Justiția ajunge în șomaj.)
(Florian Abel)

Strofa-i amuzantă,
Chiar s-o pui în ramă;
De-ar avea și poantă
Ar fi epigramă!

Pe textul:

Soluție" de florian abel

0 suflu
Context

(Când la enigme n-aveți cheia,
Urgent să căutați femeia!
Un detectiv cu mintea-ngustă,
Mereu o caută... sub fustă.)
(Ion Ruse)

Să mă scuzi că-s coroziv,
Dar greșești fundamental:
Cum să spui că-i detectiv
Când e-un fustangiu banal?

Pe textul:

Teoria și practica" de Ruse Ion

0 suflu
Context

(Eu dacă sunt flămând ajung să schiaun
Și nu-s capabil ca să sar etapa,
Deci nu mă mai gândesc la Sfântul Scaun
Atunci când vizavi se află papa.)
(Gârda Petru Ioan)

Când viața ți-o orânduiești
Observi că unele-s cu cântec:
La Sfântul Scaun nu gândești,
Pe primul plan e sfântul pântec...

Pe textul:

Nevasta mea unguroaică" de Gârda Petru Ioan

0 suflu
Context

(Nu vă îngrijorați!
Eu tare-s încântată.
Aș fi îngrijorată
De n-ar fi obsedați.)
(Vali Slavu)

Ãsta-i sadism, problema-i clară:
De ce să-i mai încurajați
Pe unii care-s obsedați
Când știți precis c-o dau în bară?

Pe textul:

Conciliere conjugală" de Vali Slavu

0 suflu
Context

Lui GPI și Florin Rotaru
Epigramiști hârșiți și de valoare
Ați vrut să salutați al lui exod;
Însă mesajul de încurajare
Dintr-un \"prolog\" voi l-ați făcut \"prohod\".

Pe textul:

Prologul unui epigramist virtual" de Viorel Tautan

0 suflu
Context

(Cum ocazia s-o piardă,
Cu catrenu-mi când dau tonul?
Nu vedeți că tot plutonul
E în gardă?)
(Vali Slavu)

Pluton în gardă, mic și mare,
Tot ce spui, Vali, de confrați
Mă umple de îngrijorare:
Să fie toți chiar obsedați?!?

Pe textul:

Conciliere conjugală" de Vali Slavu

0 suflu
Context

(El veni cu chef de ceartă
Și la rost a cam luat-o.
Ea-l rugă s-o lase moartă...
Și-a lăsat-o!)
(Vali Slavu)

Cu catrenul tău dai tonul
Pentru-apucături mai fruste
Căci stârnește iar plutonul
De căutători sub fuste.


Pe textul:

Conciliere conjugală" de Vali Slavu

0 suflu
Context

(Spre-a legitima aceste-acuze,
Eu consider necesar și logic,
Să ne-nfigem barda nu în frunze,
Ci-n copacul lor genealogic.)
(Florian Abel)

Avem conducători \"maturi\"
Ce fac eforturi concertate
Să defrișeze doar păduri,
Nu uscături din societate.

Pe textul:

a venit toamna" de Constantin Iurascu Tataia

0 suflu
Context

(E toamnă cu lycra și vodcă
Și-apasă pe noi o-ntristare,
La sobe ne strângem mai ciotcă
Să bem... pregătiți de votare.)
(Mișu Petrescu)

Nu știu de-om avea succese
Și un gând mă preocupă:
Să vedem întâi ce iese
Iar băută facem după...

Pe textul:

a venit toamna" de Constantin Iurascu Tataia

0 suflu
Context

(Eu zic să hotărâm, ortaci,
Că nu mai înțeleg, parol:
De ce când plină e de draci,
Noi spunem că e dracul gol?)
(Florian Abel)

O precizare vreau să fac
Și-i sigur, foarte nimerită:
Cum să n-o definești că-i drac
Când te cufundă în ispită?

Pe textul:

răutăți despre femei" de Constantin Iurascu Tataia

0 suflu
Context

(Chiar de dama e \"în draci\",
Când te bucuri s-o dezbraci,
Te crucești uitându-te
Și constați că n-ai cu ce.)
(Mișu Petrescu)

Când o dezbraci și nu faci față
E-o situație mai tristă,
E ca și câjnd te duci la piață
Și-n buzunări ai doar batistă.

Pe textul:

răutăți despre femei" de Constantin Iurascu Tataia

0 suflu
Context

(Sunt prea modest și vă spun drept,
Să nu mă mai luați la rost:
Când zice lumea că-s deștept
Mă simt deosebit de prost.)
(Sorin Olariu)

N-ar vrea ca false ipoteze
S-apară și să facă școală,
Nu-i cazul să se-ngrijoreze,
Prima impresie înșeală!

Pe textul:

Modestie" de Sorin Olariu

0 suflu
Context

Lui Nicolaie Bunduri și Vali Slavu

Nu am nici o problemă
Ca să declar direct
Că în această temă
Ați intuit perfect.

Pe textul:

răutăți despre femei" de Constantin Iurascu Tataia

0 suflu
Context

Omenirea a câștigat mult că nu ai avut un frate pe nume Cain care să te fi eliminat înainte de a fi gândit și scris ceea ce am citit pe site-ul tău. Deși genericul \"Afurisisme\" are drept naș pe marele Tudorică Mușatescu toate acest scurtisime pe care ni le-ai prezentat, au meritul de a fi la înălțimea egalată doar de laconismul lor. Nici un cuvânt inutil sau superflu! Am avut o mare satisfacție intelectuală citindu-le. Multe înainte!

Pe textul:

Cugito ergo...nomic" de florian abel

0 suflu
Context

Dragă Vali, cum văd eu mergi cu cizmele de șapte poște pe cîmpul poeziei pentru copii. Această poezioară este concepută la un nivel superior iar faptul că ai apelat la terține este remarcabil. Mă bucur foarte mult.

Pe textul:

Matematică distractivă (4)" de Vali Slavu

0 suflu
Context

Iau act cu satisfacție de declarația dumneavoastră amicală că simțiți bucurie la reîntîlnirea noastră , chiar dacă aceasta este doar virtuală. Remarc că despărțirea îndelungată de epigramă nu v-a anihilat aplombul creator, se observă evident din catrenul postat pe post de comentariu. Ca probă a bucuriei resimțite, plasez o replică ce sună astfel:

Dorind ca să respect canoane
Dreptate-n ce afirmi ți-aș da:
Nu-s potriviți ei pe ecrane
Dar pentru epigrame, DA!

Pe textul:

a venit toamna" de Constantin Iurascu Tataia

0 suflu
Context