Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezieepigram

Trimitere concurs Slatina

2 min lectură·
Mediu
Concurs de umor “Oltenii și restu’ lumii”
Tema: PE SCUT SAU SUB SCUT
Definire sui generis
Eu aș da o lămurire
Unei cunoscute praxe:
„Scut” înseamnă o scutire
Și de muncă și de taxe.
Aplicație actuală
Interesant și-i bine de știut
Că nu se urmărește-acelaș țel:
Americanii vor să fim sub scut
Însă vecinii ruși ne-ar vrea pe el.
Interpretare diferită
Scutul observăm că-i o vedetă
Ce produce sfadă nefirească:
SUA vrea un scut antirachetă
Putin strigă: „Ia să ne scutească!”
Tema: APOCALIPSA LA PURTÃTOR
Controversatele cipuri pe cărțile de identitate
Clerici alarmați, azi ne previn
Prevestind cu tonul lapidar:
„CIP-ul implantat în buletin
Este-apocalips în buzunar!”
Apocalipsa la purtător
Sintagma are-o mică lipsă,
Ne-avertizează voci oculte:
De ce doar o apocalipsă
Când lipsuri sunt atât de multe?
„Summum jus, summa injuria”(*
Un om normal greu înțelege
Cum poate dispărea eclipsa
Când scoatem lege după lege,
Deci devansăm apocalipsa.
(*Mai multă lege, mai puțină justiție
Tema LIBERÃ
Valori inversate
Se știe bine mai demult
Că un picior de fotbalist
E prețuit cu mult mai mult
Decât un cap de umorist!
Reflecție
Descartes, al logicii luceafăr
Spunea cândva, de-ți amintești:
Când cugeți creierul ți-e teafăr
Și-atunci când cugeți, chiar gândești.
Legea pentru controlul averilor
Nu simt baronii nici o frică,
Ba unii chiar s-au liniștit
Știind că legea o aplică
Tot un baron de-al lor, cinstit.
Dualitatea în lumea politică
Dualitatea – lumea știe -
Că-i set de reguli ce decide,
Cum se mimează armonie
Și-n coaliții de partide.
052.911
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
248
Citire
2 min
Versuri
55
Actualizat

Cum sa citezi

Constantin Iurascu Tataia. “Trimitere concurs Slatina.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/constantin-iurascu-tataia/poezie/13990517/trimitere-concurs-slatina

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@eugen-sfichiESEugen Sfichi
Un salut călduros Tataie!
Epigramele din prima temă sunt remarcabile: 2 și 3 sunt foarte bune iar pe prima eu aș fi făcut-o ca pe o întrebare. La 2 aș mai fi lucrat puțin la "însă". E un amănunt și repet, epigrama e foarte bună.
A patra iarăși îmi place.
Îmi pare tare rău că aveți dreptate în primul catren de la tema liberă.
Tataie, să auzim de bine și de un premiu!
0
@ica-ungureanuIUIca Ungureanu
Citind atentă toate-acele
Catrene, nu mă pot abține
Să-ți spun, Tataie, că nu-s rele...
Dar parcă, zău, scriai mai bine.
:)
0

Ica, mă bucur că nu m-ai dat uitării și-mi citești "creațiile" chiarv dacî-s mai slabe. Temele date astfel m-au inspirat. Din păcate cele de larg consum nu mă incită. Iar în această privință am făcut și o constatare pe care am versificat-o cu slabele mele resurse.Sună astfel:

Eu nu-s printre-acei ce de-o vreme
Arată că-s dornici de frondă
Și-atacă-n catrene trei teme;
Un CHIOR, un PITIC și o BLONDÃ.
0
@ica-ungureanuIUIca Ungureanu
Tataie dragă, ce să zic,
Iubești pe Chior și pe Pitic,
În schimb, când dornic ești de frondă,
Te legi de mine că sunt Blondă.
:)
0
@goea-maria-danielaGDGoea Maria Daniela
drag Tataia, felicitări, din nou, pentru epigrame și pentru forța creativă!
toate epigramele sunt drăguțe și migălite (o mică excepție, Reflecție, pe care nu am prea înțeles-o). într-adevăr, epigramele de la prima temă sunt cele mai reușite. preferata mea este "Interpretare diferită", deși are o mică forțare, pentru că sfada ditre SUA și Putin mi se pare mai degrabă firească, decât nefirească :).
oricum, aprecieri pentru efort și pentru ansamblul rezultat!
0