În țara lui „Leru-i ler”
Nu se ajunge cu trenul, ci cu colinde
Și cu miros de zahăr ars.
Daruri ce nu se pot nici cumpăra, nici vinde.
În țara lui „Leru-i ler”
Se doinește sau se doinea
Îți scriu
popor român
din adâncul
inimii,
Nu vreau să pară
o emfază,
dar
te iubesc.
Te iubesc
din toată ființa mea.
Dacă mă întrebi:
De ce?
să știi
că
nu am un răspuns.
Pur și
Pornit-a în oastea lui Tudor, bătrâni și falnici feciori,
Pe coame de deal, pe creste de munți și pale de nori.
În astă oaste se-avântă și dârzul Dragomir
Un munte de om, cu flăcari în ochi, mânie
Astăzi pe la amiezi
treceai așa... tăcută
prin mintea mea,
prin fața ochilor ce pândesc din interior.
Ți-am făcut o caracterizare scurtă
fără să ma auzi,
fără să mă aud:
ochi mari și
Ți-am spus vreodată cât ești de frumoasă
Sau cum din flori, în vise, te culeg;
Ori cum îmi curge-n vene tumultoasă
Dragoste-adâncă ce doresc s-o-ncheg?
Ți-aș da atâtea flori și
A căzut mercur în retrograd
La soare-apune-n spițe
Descos în praf ici-colo un smarald
Și-l împletesc în ițe.
Poate în ele te pot prinde-n dar
La ora de chindie
Și să te torn încet din
Ce frumos mai cântă lemnul
Când ciocanele îl bat,
Spui că plânge Betleemul
Când Hristos e-ncoronat.
Sună scândură bătrână
Doar pe notele cerești.
Cine-o vrea sa mi te pună
-n
De te prefaci în spadă sau Cruce de te faci,
Nu sunt dovezi de seamă că știi a birui,
Să te apleci, discret, spre cel ce n-are și să taci,
Poți fi aprig tăiș celui ce are și nu va dărui.
De-ai
Lunaticul e visător de lună
Cotropitor de stele, șugubăț;
Străpunge norii, îi atârnă-n băț
Și un făuritor de faptă bună.
Căutător de vânturi, risipitor de fraze,
Adapă caii săi în somn
CO