Poezie
Apocalipsa
1 min lectură·
Mediu
Peste tot
Croncănitul corbilor nesătui
Fug .
Picioarele mi-atârnă plumb,
Și parcă mă arde pământul
Cu flăcările pacatelor,
Iadul meu, conștiința.
Mi- e teamă.
Împrejur,copacii,
Stafii cu colți de fildeș
Ce sfâșie întunericul ,plâng.
Luna zace putredă într- o baltă de sânge,
Atârnată de gâtul unui schelet,
Și umbre cu miros de carne arsă
Mă înconjoară.
Cad.
Mă –nghite pământul,
Mă-neacă cenușa
Rugându-mă.
,,T atăl nostru,care ești in ceruri,
Sfințească-se numele Tău,vie impărăția Ta
Facă-se voia Ta,precum in cer așa și pe pământ....’’
Din neguri se nalță suavă
Spre suflet,
Lumina .
043.031
0
prima, e plina de cuvinte...