Cojocaru Valentin

Stau perfide și se ascund Urme de gânduri în alt gând Deziluziile din iluzii Lacrimile din zâmbete. Umbre ce vor rămâne vii, Ce vor surâde cateodată, poate, Însă nu se vor lăsa alungate. Dar

Astăzi Dumnezeul meu a murit Și speranțele mele s-au stins cu el Nu mai sunt fiul nimănui și îmi zic Cine sunt eu fără Dumnezeul meu In ce idoli ma voi regasi Daca nu sunt deja pe veci pierdut

Te-am visat din nou înger albastru Călare pe un unicorn măiestru, Cu sabia apusului în mâna dreaptă, Și cu sufletul ce se zbate-n cealaltă; Mai lipsit de speranță ca niciodată, Căci voința în

Când doar cuvintele sunt cele ce-au rămas Iar sentimentele rămân închise în vis, Încet, inima începe a se întreba Dacă nu cumva și-a greșit calea. Când găsește în măști păcate

Leganand, te joci dincolo de-acest rosu apus, In spatele a mii de fețe ce-au ramas in nespus. De ce te topesti intr-o expresie diafana? Oare daca ti-as intinde-o mana... Nu tu, ci lumina vaga

Am deschis ochii și m-am văzut pe mine Pe obiecte era inscripționat un singur nume Și toți oamenii vorbeau aceeași limbă Îmi erau cândva familiare de parcă eu - Eu, în mintea mea le-aș fi

Știu că dacă voi întoarce fața totul va fi așa cum îmi imaginez prefer să mai rămân așa cu spatele și să forțez sfârșitul să mă aștepte pe mine da, pe nimeni altcineva decât pe mine nimic din ce

Oare simte inima mea Numai ce vrea a vedea? Chiar şi o carte ce răsfoiesc Există doar fiindcă mă îndoiesc? Nu văd bobul Din sămânță, Nu văd adevărul Din esență? Nu ştiu, deci nu mă pot

Prin ochii tăi de apă Se oglindește-n infinit lumină, Din care sufletul mi se adapă Găsindu-și liniștea eternă. Din ochii tăi de apă Doar lacrimi dulci se preling Într-o mare mult prea

Am privit Universul luând forma inimii mele am voit atunci să-l îmbrățișez - și mi-am văzut apoi sufletul spulberat în vânt fire de praf cosmic…

Îmi vine greu să trăiesc în prezent Când știu viitorul e tot ce mă așteaptă Mă privesc dar ochii caută în altă parte Nu știu trecut să fi avut vreodată Când eu am uitat că sunt

Sclipeau pe cer gânduri furate, Iluzii albe pierdute în noapte. Abia căzu o stea deunăzi Și tulburat, abisul îl trezi. Fugeau umbrele avide, Speriate să nu piară; Lumina cumva le

Petale de noapte se preling din nori Cu o aromă de soare desprinsă din flori. Timide se-ntrezăresc printre frunze Primele, sfioase umbre. Tulpini din a serii răcoare Îmbrățișează ultimele

Nimeni nu știa de când rodea, Era acolo din când lumea. După unii, chiar din timpuri mai străvechi, După alții, din rădăcini mult prea vechi. Solitar, un arbore în mijlocul unei câmpii, Ce

Vorbesc cu tine, fidela mea singurătate, Amanta mea ascunsă-n șoapte. Ah, cât îți pot fi buzele de sărate, Sărutarea ta din această noapte… Printre gânduri gingașă te joci Și-ntocmai precum o

A înghețat întunericul în această noapte doar aburii calzi mai acoperă cristalele s-au revărsat apele de pe Styx și negrul s-a lăsat în lichid închis esența nocturnă e străpunsă de pumnale

‘O minte deschisă este ca o fortăreață ce își abandonează porțile și zidurile’ Voi lăsa scepticismul ca primă linie de apărare, gânduri vor intra însă sub acoperirea nopții multe vor pieri în

Mă întreb ce-au mai sădit cei de dinaintea mea În subconștientul colectiv al ființei, ce instincte S-au perpetuat printre secole și milenii, ce reacții Mi-au condiționat, cum să gândesc și cum să

Am adunat de pe pervaz ultima speranță Astăzi am închis și ultima fereastră Mă uit cum iedera de geam ușor se-agață Încet mă acoperă pe față. Am încetat să mai privesc afară Mă uit doar la

Aș vrea să mă opresc să plâng Însă lacrimile mi s-au uscat În fața unei călduri ce nu arde și nu simte Căci timpul a ucis sentimente, măsura veșniciei. Clepsidra s-a răsturnat și se revoltă Pe

Număr secundele din buzunarul stâng închid fermoarul să nu prindă aripi și să zboare efemeridele Zdrăngănesc speranțele din buzunarul drept le iau în mână și le înșir în palmă ah, doar astăzi

Cuvintele adorm la apus de soare ce bine,ce liniște va fi astă seară și aștept ca visele să îmi tresară așa cum știau să o facă odinioră. Noaptea mă alintă și îmi cântă de parcă ar ști ce simt

Îți dau întâlnire în altă viață Căci aceasta nu a reușit a ne-nțelege Prea multe nopți fără de lună Și zile fără de căldură Când gustând din clipă aroma-i amară Își pierduse orice urmă de