aluneca pe o pârtie de gheață
cu o cubă de gheață
cu ochii de foc.
erau în raiul cuburilor de gheață
un cub și o cubă de gheață
cu inimi de foc.
un suflet de gheață
a rupt cuba de
îmi țipi în urechi durerile lumii
te lași să cazi și mă obligi
să te ridic.
îmi sângerezi în haine.
așa-ți cunosc mai bine
viața de martir.
mă duci să văd cum lumea
lumea fără tine
e
Uneori îmi place să cred
că cineva de pe pământ îmi simte lipsa.
Azi cred că e cineva din Alaska.
Amândoi, complicați de treburile zilnice,
ne refugiem noaptea în brațele imaginare
ale
înainte
îmi mulțumeai într-un cuvânt,
mă iubeai în două,
mă iertai în trei.
eu făceam exact la fel
pentru că respirațiile noastre contau
inima trebuia să ne bată normal.
Þi se sfiesc mușchii pe oase
cu ochii verzi de piele-ntoarsă
tu nu te rătăcești prin case
tu nu te răcești prin casă.
te-nchini în glumă doar la mine
cu buze roz de piele-ntoarsă
tu nu te
Auzi cum gândurile freacă
prin craniul meu curenți de nervi
și cum stârnesc furtuni celeste
pe bolta craniului de mine?
Auzi cum carnea mi se-ncruntă
peste sprâncenele de iarbă
și cum mă dor
stai drept
să ard corect din tine
ceara pe care o vreau
într-o formă
urmărită de mii de singurătăți.
adună-te în fața mea și nu risipi
nici o bucată din tine.
dă-mi toată ceara ta
și voi
Tu, ți-am spus pe la prânz
În altă parte trupul tău
Odihnă să-și împartă.
Că dacă nu, ți-am spus și-atunci,
Își va găsi mormântul ud
În mizeria de apă.
N-ai ascultat și uite-n duș
Stăm
clepsidric mă stropește timpul
și mi-am uitat de mult privirea
pe-un ciob de cimitir de muște
mai vesel decât amintirea.
din când în când mai cad extatic
într-un ocean de mama lui
gâdil
Cu două mâini stângi îmi dau peste o față
Pe care nu o recunosc
De când mă știu.
Îmi plâng dulcii nervi de alge lăsată
În tristul cântec
Al marelui meu gând.
Îi strig pământului
eu te
Dacă m-a surprins năvală
Amețit de vechi argile,
Să nu cer dar socoteală
Umbrelor de sclifosile?
Să nu cer dreptul la ceartă
De la cel pe care-l plimb
Dintr-o poartă într-o poartă
Într-un
vezi că de-abia merg
și totuși îmi pui peste drumuri
cuvinte pe care nu le înțeleg
niciodată la timp.
dacă încerc să le ocolesc,
inventezi altele
și mai mari de care și mai
mă scufund
în amintirea unor ierburi
care ne iubeau pe amândoi.
în cele vremuri.
Ca înainte de furtună.
În copacii în care te pierdeai
În drumul tău pe care
când voiai să
În mijlocul primei zile transpuse
din plinăvară
văd lucrurile mult mai clar:
oamenii cu care mă văd zilnic
iubirile pe care le mai adun uneori
visele pe care mi se pare că le am
toate
Penițe, penițe.
te zgârii în cuvinte
te mișcă iarași dorul
de drag să te alinte.
Penițe, penițe.
cu dragostea tăcută
cu haina ta de lână
te faci ușor plăcută.
Penițe, penițe.
Cu
CR