cu ochiul deschis,
mâinile tale mă acoperă
într-un sărut.
aproape de marginea
lumii, unde nopțile cad
în revărsări de lumină,
te-am găsit, floare de crin.
semn pentru cel care nu
se
am închis ochii
și mâinile noastre
au început
să cânte
numai pentru noi
sunete amintind
de facerea lumii
sânul rotund
îmi spune povestea
copiilor tăi
lumea întreagă
nebunul
pe-al tău piept se-nchid balaurii mândri
într-un sărut adus liniștii nașterii universului
ca o albă revărsare de nuferi pe mantia
cerului negru de corăbii unduindu-se-n
infinit miracolul zborului
infinitul se
retrage
inapoi inspre
punct
amintind
povestea nasterii
cosmosului
dintr-un bob
de lumina
straine alaturi
sa ne chemam
limpezi numele
magic
pe varfuri
strigoii
deschizaturile sciziunii peretilor fante umede
craptaturi prin care se lungesc gaturile pentru a
respira in voie libertatea promisa mereu altuia
omului abstractizarii truditorului invelit de
aseaza-mi-te-n brate o data cu chipul balai al lunii
cand greierii venetici vor scapa arcusurile in noapte
sa incepem plini de parfumul fantastic al rozelor
din glastra dezvelirea semnelor
o aruncare de zar a fortunei
pe fata de masa ovala unde
zace neatins de duhul fiintei
capul rotund despre care
aura sa aduce miracolul
un pahar si inca pentru ivirea
celor doi ingeri bifrons
dialog imaginar intr-o oala cu ocru rosu
creez mereu corabii rasturnate in apus atat de libere
sovaitoare arcuite parca abscons lucirilor intelectului
ceva ca dintr-o poveste veche cu anima care
***
tot ce-mi vindeca inima pe-aceasta scumpa luntre aurita
nu-s vorbele maiestre cusute-n fir de-argint pe file-ngalbenite
glasuind pre limba cadavrelor slavite regatul gaunos al
Lumina abisului meu furat
sa-mi fie oare somnul amprenta hilara a unui
demon plictisit de insusi existenta sa indiferenta
astrelor noptii ce se rotesc misterios in adevarul
vecilor rituri
trandafirul negru
toti ochii trandafirului negru
zambesc ciudat razelor soarelui
si privesc imbatandu-se grav
jocul finit de pe noptiera mancata
de carii eu nu eram din pacate
un om ci un sac