căutare
am închis ochii și mâinile noastre au început să cânte numai pentru noi sunete amintind de facerea lumii sânul rotund îmi spune povestea copiilor tăi lumea întreagă nebunul
CAcodrin antonovicizbor
pe-al tău piept se-nchid balaurii mândri într-un sărut adus liniștii nașterii universului ca o albă revărsare de nuferi pe mantia cerului negru de corăbii unduindu-se-n infinit miracolul zborului
CAcodrin antonovicinopte
infinitul se retrage inapoi inspre punct amintind povestea nasterii cosmosului dintr-un bob de lumina straine alaturi sa ne chemam limpezi numele magic pe varfuri strigoii
CAcodrin antonovicicopacul ucis
deschizaturile sciziunii peretilor fante umede craptaturi prin care se lungesc gaturile pentru a respira in voie libertatea promisa mereu altuia omului abstractizarii truditorului invelit de
CAcodrin antonoviciiubire
aseaza-mi-te-n brate o data cu chipul balai al lunii cand greierii venetici vor scapa arcusurile in noapte sa incepem plini de parfumul fantastic al rozelor din glastra dezvelirea semnelor
CAcodrin antonoviciserata boema
o aruncare de zar a fortunei pe fata de masa ovala unde zace neatins de duhul fiintei capul rotund despre care aura sa aduce miracolul un pahar si inca pentru ivirea celor doi ingeri bifrons
CAcodrin antonovicidialog imaginar intr-o oala cu ocru rosu
dialog imaginar intr-o oala cu ocru rosu creez mereu corabii rasturnate in apus atat de libere sovaitoare arcuite parca abscons lucirilor intelectului ceva ca dintr-o poveste veche cu anima care
CAcodrin antonovici***
*** tot ce-mi vindeca inima pe-aceasta scumpa luntre aurita nu-s vorbele maiestre cusute-n fir de-argint pe file-ngalbenite glasuind pre limba cadavrelor slavite regatul gaunos al
CAcodrin antonovicilumina abisului meu furat
Lumina abisului meu furat sa-mi fie oare somnul amprenta hilara a unui demon plictisit de insusi existenta sa indiferenta astrelor noptii ce se rotesc misterios in adevarul vecilor rituri
CAcodrin antonovicitrandafirul negru
trandafirul negru toti ochii trandafirului negru zambesc ciudat razelor soarelui si privesc imbatandu-se grav jocul finit de pe noptiera mancata de carii eu nu eram din pacate un om ci un sac
CAcodrin antonovici