noaptea năvălește de prin sertare
mirosind acru a haine murdare
noapte sorbită din căușul din palme
obsesia cărnii ce nu mai adoarme
religve cărunte ne-apasă pe ochi
sărutul nocturn cu gust a
nu pot să plec
trebuie să mai fac consumație
la masa tăcerii
și nu am voie alcool
beau apă plată
ca muierile
mi-e sete
și nu mi-e sete de apă
ia loc lângă mine
dă glas singurătății
din carnea ta de mamă
e poate că umbra frunzelor acestui copac
ce-ți străjuiește mormântul.
nu te-am uitat
dar șoapta frunzelor în lumea ce-ai lăsat-o în urmă
e uneori mai firavă ca bătăile
îmi amintesc o vreme
când ne priveam cu suspiciune
înainte să ne întindem mâna
unii spun că au fost zile de foamete
dar atunci de ce încă simt
o stranie zvâgnire in dinți
când te văd atât de
