Poezii

noaptea năvălește de prin sertare mirosind acru a haine murdare noapte sorbită din căușul din palme obsesia cărnii ce nu mai adoarme religve cărunte ne-apasă pe ochi sărutul nocturn cu gust a

ca și pe vise cu pleoapele închise- gustă-mi buzele

nu pot să plec trebuie să mai fac consumație la masa tăcerii și nu am voie alcool beau apă plată ca muierile mi-e sete și nu mi-e sete de apă ia loc lângă mine dă glas singurătății

soarele apus clipa noastră se zbate- închide ochii

din carnea ta de mamă e poate că umbra frunzelor acestui copac ce-ți străjuiește mormântul. nu te-am uitat dar șoapta frunzelor în lumea ce-ai lăsat-o în urmă e uneori mai firavă ca bătăile

miros de înger urca pe asimptote- de ce m-ai atins?

îmi amintesc o vreme când ne priveam cu suspiciune înainte să ne întindem mâna unii spun că au fost zile de foamete dar atunci de ce încă simt o stranie zvâgnire in dinți când te văd atât de