Poezie
Veghere
februarie 1996, Pascani
1 min lectură·
Mediu
Am căzut ca o frunză
din copacul copilăriei mele
și luna duioasă stătea în poala mea
ținându-mi de urât.
Călcam pe furiș
-ocupată cu grija aceasta-
prin desișul fraged al pădurii
în care rătăceam înfricoșată.
Sentimentele mele dormeau odată cu ea
așa cum dorm puii de căprioară laolaltă
așteptând răsăritul unui soare de mâine
sub care să zburde.
M-am aplecat sfioasă și mută
(să nu trezesc noaptea)
și mi-am adunat
ce-a mai rămas din ființa mea
împrăștiată în frunziș
la piept.
001992
0