Ciupureanu Dan

Mie nu-mi place ”în unele zile”, puteați zice ”uneori” sau ”câteodată”, ”în unele zile” este foarte slab. ”retragerile de o parte sau de alta a ploilor” nici măcar nu pot să-mi imaginez, prea mult detaliu, iar ”în anumite momente anumite femei” le întrece pe toate. Păcat că aceste mici chestii foarte proaste în anuminte momente ale poeziei o strică pe toată. Cum poezia este un întreg și nu cu jumătăți de măsură (ori este ori nu este) pentru mine este foarte slabă. Superb mi se pare ”de ce miroseai a nisip și dacă nu cumva ți-am povestit marea
din inerție” dar nu este de ajuns.

Sunt de acord cu domnul Ciobanu, un text foarte bun. O chestie pe care aș exclude-o este ”oriunde încerc să fug”, se subînțelege, nici nu contează. La acest text aș da steluță fără să clipesc. Spor!

Aici remarc pozitiv decât ultima strofă. În rest este o aruncătură de chestii pe care le văd peste tot în poezia mediocră (multe clișee). ”îi pipăi strigătele”, iar nu înțeleg ce semn ar putea lăsa dacă nu de om, puțin din aberațiile lui Dăian: ”la care capăt te doare”. Mi-a plăcut ideea de-a te uita în cutia poștală așteptând vești despre sfârșitul lumii dar nu și ”în fiecare”. Nu-mi place ”ascunsă sub pleoape”(am citit sute de poezii cu diferite chestii sub pleoape). Începe promițător deși slab cu moartea care știe să separe apoi iar o perlă: ”la marginea scrumierei”. Inspirație multă! (Știu ei mai bine de ce-au recomandat-o) :)

Aici am înțeles că ploua cu piatră apoi nu mai ploua cu piatră și și-au făcut cruce :) Prea multe comparații ca și cum aș face o poezie așa: ”stau la birou/ca și cum o pasăre ar sta în cuib/ ca și cum un ou ar sta pe un scaun.”

Mie senzația pe care mi-o dă ”o fereastră deschisă spre cer” este de un fel de invitație spre paradis și nu pentru primirea îngerilor. Apoi metafora că temerile îți năruiesc ce construiești în fiecare zi este foarte slab redată. Deși poezia este depre neputință ar vrea să zică că totuși, îngerii nu te uită, și aici repetiția de clișee cu îngeri. Multă inspirație!

Nu m-am dat niciodată în vânt după epigrame deși am văzut unele destul de bunicele. Aici nu este cazul.

Un poem foarte bun!

Îmi place dialogul tău sincer cu divinitatea însă ”la marginile vieții” mi se pare cam tras de păr dacă nu un clișeu. Multă inspirație!

Eu cred că poate fi orice cuvânt utilizat atâta timp cât este bine pus în context și poezia este bună. Îmi place poezia, este bună. Ce îmi sare în ochi nu este ”manea” ci ”superbă manea”, adică ascultând ceva cu lacrimi în ochi este subînțeles că e superb pentru respectivul. Îarăși nu-mi place ”moarte de om”. Este o poezie reușită și mie îmi place.