Șurubul

La spitalul de psihiatrie Sfânta Ana, aduseseră un pacient nou - pentru că nu puteau să-l controleze, îl legaseră de pat și îl sedaseră. David, Nadia și Michel se uitau pe gemulețul ușii camerei - erau curioși în privința noului venit. -De ce credeți că l-au adus? întrebă Nadia. -Sigur a făcut ceva grav, zise Michel. -Am auzit că i-a murit prietena, zise David, iar de supărare, a ieșit dezbrăcat pe stradă și a spart toate geamurile în calea lui. E polonez. -Atunci îi zicem Polonezul, zise Nadia. -Hai să vedem dacă doarme, zise Michel și intrară în cameră. David îl dezlegă și îi dădu două palme să se trezească. -Cine sunteți voi? întrebă Polonezul și se ridică în fund și se dădu în spate speriat. -Liniștește-te, suntem aici să te ajutăm. -Julia, Julia, Julia, nu, nu, nu, zise Polonezul și începu să plângă. -Hai să luăm puțin aer să-ți revii, zise David. -Poate o găsim pe prietena ta în curte, adăugă Michel. -Taci dracu idiotule! zise Nadia. Polonezul era desculț, fusese internat fără încălțări. David îi aduse o pereche de papuci și ieșiră în curte. Polonezul se oprise din plâns, se uita în gol la gardul de sârmă ghimpată. Dintr-o dată îl îmbrățișă scurt pe David, dădu un picior în scaunul de plastic care era fixat pe o bară metalică, șurubul îi sări în mână și zise: "Îți dăruiesc un șurub."