Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Destin

2 min lectură·
Mediu
Mă apasă iar tăcerea,
Iar noaptea se coboară tainic
În șoapte caut alinarea,
Ce am pierdut-o într-un dans șăgalnic.
Cu pașii reci pierduți în ceața
Vreau să zidesc speranța undeva
Dar e amarul ce mă copleșește
Observ cum un glonte îmi zdrobește inima.
Ș-adorm cu gândul, că printre stele
Voi poposii spre veșnicul infinit
Și că se vor solidifica în umbre
Clipele ce azi în abisul timpului au pierit,
Dar mă trezesc mult prea târziu
Și simt că inima mea e frântă
Sufletul meu poarta straniul vesmânt cenușiu
Iar calea spre iubire se afundă.
E liniște si e sinistră
Lumea în care imaginativ eu rătăcesc
E vasta și e valoroasă
Comoara ce nu știu s-o prețuiesc.
În negrul obscur ce mă-nconjoară
Din patul vechi eu mă ridic,
Mă-ndrept spre fereastra care, s-a spart
Când focul armei s-a auzit.
Confuz si bizar e jocul
Și prea subtil sa-i caut sfârșit
Eu nu mai sunt cu voi acolo
Știți că am plecat când luna a răsărit.
Iar tu, vrășmaș , te-mpotrivești îndată
Risipești lumii ura ta
Uitând că am plecat privind fereastra
Lăsându-ți enigmatic doar iubirea ce te-nvăluia.
Rămân purtată acum de valuri
În Marea Moartă înotând spre asfințit
Iți mulțumesc că din iubire
M-ai omorât când îmi închipuiam că am murit.
001.920
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
210
Citire
2 min
Versuri
36
Actualizat

Cum sa citezi

Ciubotaru Lucia. “Destin.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ciubotaru-lucia/poezie/188283/destin

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.