Poezie

Ploaia de August

1 min lectură·10 august 2026

Mediu

Când plouă-n august, vara tace

Și norii spală vechiul drum,

Din țărna arsă se desface

Parfumul gliei, viu acum.

În curtea goală, o găleată

Păstrează cerul răsturnat,

Iar frunza viței, aplecată,

Dansează-n vântul parfumat.

Sub streșini timpul toarce fire,

Caisul tremură ușor,

Iar ploaia intră-n amintire

Ca glasul mamei din pridvor.

În august, porțile așteaptă

Pași rătăciți din alte țări,

Iar mama stă, tăcută-n poartă,

Cu rugi aprinse-n lumânări.

E timpul să mă-ntorc acasă,

În satul unde m-am născut,

La inima de doruri arsă

A mamei care m-a crescut.

Când voi păși din nou în tindă,

Va sta și timpul nemișcat,

Iar pieptul mamei va cuprinde

Copilul care n-a plecat.

Cum ploaia-n august se destramă

Abia ce-a sărutat pământ,

Așa și timpul lângă mamă

Îmi scapă printre palme-n vânt.

Mă-ntorc să o mai văd o dată,

Ea stă la poartă, lângă tei,

Cu mâna-n aer ridicată,

Și-atât de blândă-n ochii mei.

Își duce palma peste pleoape,

Și spune: „Praful... de sub tei...”

Dar norii nu mai sunt aproape,

Și ploi de august... ochii ei.

0012

Ciprian Truta. “Ploaia de August.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ciprian-truta/poezie/14204357/ploaia-de-august

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.