La cucea care stă să cadă,
Pe drumul care stă să-nghețe,
Aflat-am credința cea adevărată...
Acolo-s clopote ce bat în suflet
O taină ce te împresoară,
Mi-e-o mână caldă, una rece...
La crucea
Îmi este sufletul hotar hoinar, stingher,
Între a Cerului îmbrățisare
Și-a lumii caldă disperare...
Sunt mai etern în căutare.
Nu caut iar și doar o evadare,
În altă lume părăsită,
În alte
Îmi amintesc de tata
privind la chipul tău ce vers a nins,
îl simt atât de blând pe tata
a cărui flacără și ea ușor s-a stins;
sunt stele de cuvinte
în pat de flori aprins,
vă simt pe amândoi
Am îngropat o lacrimă
În ochii tăi adânci,
Și au găsit un suflet
Pierdut pe niște stânci.
Am îngropat speranțe
În perna unui vis,
Voi adâncii credințe,
Voi naște un abis,
Vei înțelege
La sfârșitul visurilor
Căzute în depresia amintirii,
Cu ceas deșteptător
Și mic dejun digerat
Sub ploaia răzvrătirilor,
Lângă fereastra cu suflet pătat,
Zugrăvit pe luciul norilor
Și semnat
Frumosul din noi
Plutește pe fir sidefiu de lacrimă,
Ascuns după cortina durerii,
Încătușat în teama unei clipe de pribegie
Naște lumini și umbre incerte,
Niciodată pictate pe retina
Am acceptat să port în suflet
Semnul nopții,
Am acceptat s-aud mereu de
Ceasul morții,
Am acceptat să recunosc
Că sunt sortit iubirii,
Te-am așteptat să simt
Lumina fericirii.
Acoperă-mă
Înghite jăratec și sfâșie-ți ochii,
Gustă-ntuneric, te pierde în fapte,
Plasmatic portret îți curge pe față,
Nu știi că treci pe lângă viață.
E noapte-n grădină,
Pustiu este cerul,
Te uiți
Să plângi la sufletu-mi pierdut,
Tu plângi și lacrimi mă inundă,
Să-mi amintești că m-ai iubit
Pe soare și pe lună,
Pe-a inimii furtună.
Cuvintele-ți sunt blând ecou
Ce trist în calea mea
Din trei dorințe mi-am zidit cetate,
Din patru mi-am clădit etate,
Din cinci mi te-am visat în noapte,
Din două te-am furat plutind pe șoapte;
Și fericirea mi-a rămas dorință,
Și-mi este frică
M-am rătăcit din nou la tine
Să-ți simt trecutul îngropat în umbre,
S-aud cum mai respiri prezentul,
Cum stai de strajă, tu, uitării.
Cetate cald-a scumpelor dorințe,
Scăldată-n soare-al
Privesc cetatea șoaptelor din vise
Și părul tău i-acoperă trecutul,
Privesc, ascult și le întreb pe ziduri
-De ce nu vine noaptea să-mi adoarmă gândul?
Privesc cetatea inimilor
Noaptea târziu,
eu și luna ne căutăm printre ramurile copacilor,
între noi un cuib cu ciori,
iar vântul adie negru
peste reculegerea pașilor mei.
Ziua în amiaza mare,
eu și soarele ne
Palatele tale de cleștar
Dezlănțuie criptice turnuri
În zarea unei oscilații de secundă,
Blestemății ce salivează suferință
Peste minele extirpat
Din produsul brut al iubirii
Cei care cad din copaci
Sunt frații mei de cruce,
Născuți și crescuți pe crengi ale timpului,
Alunecă la scuturarea cerului
Și se înfing în dorul pământului.
Pe viziunea unei verticalitați
Coboară la mine,
O, dragoste divină,
Caută acest suflet al meu,
Și umple-l cu flacăra ta dogorîtoare.
Dezvăluie-mi locul
Pe unde aș putea călca
Pe urma pașilor ei
Și dăruiește-mi cupa
