Poezii

La cucea care stă să cadă, Pe drumul care stă să-nghețe, Aflat-am credința cea adevărată... Acolo-s clopote ce bat în suflet O taină ce te împresoară, Mi-e-o mână caldă, una rece... La crucea

Îmi este sufletul hotar hoinar, stingher, Între a Cerului îmbrățisare Și-a lumii caldă disperare... Sunt mai etern în căutare. Nu caut iar și doar o evadare, În altă lume părăsită, În alte

Îmi amintesc de tata privind la chipul tău ce vers a nins, îl simt atât de blând pe tata a cărui flacără și ea ușor s-a stins; sunt stele de cuvinte în pat de flori aprins, vă simt pe amândoi

Am îngropat o lacrimă În ochii tăi adânci, Și au găsit un suflet Pierdut pe niște stânci. Am îngropat speranțe În perna unui vis, Voi adâncii credințe, Voi naște un abis, Vei înțelege

La sfârșitul visurilor Căzute în depresia amintirii, Cu ceas deșteptător Și mic dejun digerat Sub ploaia răzvrătirilor, Lângă fereastra cu suflet pătat, Zugrăvit pe luciul norilor Și semnat

Frumosul din noi Plutește pe fir sidefiu de lacrimă, Ascuns după cortina durerii, Încătușat în teama unei clipe de pribegie Naște lumini și umbre incerte, Niciodată pictate pe retina

Am acceptat să port în suflet Semnul nopții, Am acceptat s-aud mereu de Ceasul morții, Am acceptat să recunosc Că sunt sortit iubirii, Te-am așteptat să simt Lumina fericirii. Acoperă-mă

Înghite jăratec și sfâșie-ți ochii, Gustă-ntuneric, te pierde în fapte, Plasmatic portret îți curge pe față, Nu știi că treci pe lângă viață. E noapte-n grădină, Pustiu este cerul, Te uiți

Să plângi la sufletu-mi pierdut, Tu plângi și lacrimi mă inundă, Să-mi amintești că m-ai iubit Pe soare și pe lună, Pe-a inimii furtună. Cuvintele-ți sunt blând ecou Ce trist în calea mea

Din trei dorințe mi-am zidit cetate, Din patru mi-am clădit etate, Din cinci mi te-am visat în noapte, Din două te-am furat plutind pe șoapte; Și fericirea mi-a rămas dorință, Și-mi este frică

M-am rătăcit din nou la tine Să-ți simt trecutul îngropat în umbre, S-aud cum mai respiri prezentul, Cum stai de strajă, tu, uitării. Cetate cald-a scumpelor dorințe, Scăldată-n soare-al

Privesc cetatea șoaptelor din vise Și părul tău i-acoperă trecutul, Privesc, ascult și le întreb pe ziduri -De ce nu vine noaptea să-mi adoarmă gândul? Privesc cetatea inimilor

Noaptea târziu, eu și luna ne căutăm printre ramurile copacilor, între noi un cuib cu ciori, iar vântul adie negru peste reculegerea pașilor mei. Ziua în amiaza mare, eu și soarele ne

Palatele tale de cleștar Dezlănțuie criptice turnuri În zarea unei oscilații de secundă, Blestemății ce salivează suferință Peste minele extirpat Din produsul brut al iubirii

Cei care cad din copaci Sunt frații mei de cruce, Născuți și crescuți pe crengi ale timpului, Alunecă la scuturarea cerului Și se înfing în dorul pământului. Pe viziunea unei verticalitați

Coboară la mine, O, dragoste divină, Caută acest suflet al meu, Și umple-l cu flacăra ta dogorîtoare. Dezvăluie-mi locul Pe unde aș putea călca Pe urma pașilor ei Și dăruiește-mi cupa