clopote de nuntă bat
și sfântul valentin stă beat
căzut sub masa mă-nțelegi
bolborosind doar versuri seci
despre amor
e ziua lui și e român
golit-a sticle-ntregi de vin
e după chef tu
liniștea profundă e atât de obositoare
încât uit adesea de mine în gară
fără sunete lumea e mult mai mică
iar gara compensează uneori această măsură
prin potențialul destinațiilor
ați văzut ceva mai bizar
decât florile iarna
și nu vorbesc despre cele
făcute de ger pe geamuri
vorbesc de florile naturale
parfumate, colorate
ce impresionează retina
și îți dau o stare de
îmi ies aburi albăstrui pe gură
asta o fi însemnând că trăiesc
aproape de moarte, aproape de abis
căci frigul precede sfârșitul
frigul e apropiat de întuneric
de umbre și de orele mele de
Stai nemișcată și ascultă
râsetele copilului de lângă tine.
Așa îți vei putea aminti
de vremurile în care priveam ...,
priveam împreună stelele.
In ele ne era scris viitorul,
dar noi nu-l
Călător neobositul,
Rece-mbrățișând troianul,
Fulgul mic dă de cumplitul
Cald ce-nconjură timpanul
Și-aburește ușor cântul
Ce coboară din înaltul,
Veșnic și măreț, din Raiul
Ce își
Castele de nisip se pierd, pe țărmuri uitate de timp.
Undeva, într-un colț al minții unui canar
din singura colivie expusă în acest bazar,
sălășluiește amintirea despre vechiul castel.
Când
Abia acum descopăr mărețele-ncăperi
Sălășluind în mine – obloane de-nchisoare,
Inlănțuit de vise, speranțe și dureri,
Legat de lumea asta și lumea viitoare.
Colind desculț prin mintea-mi și
Linii curbe, fese, coapse de fecioară
Cuprind între ele plăcerea carnală,
Topind zăpada de pe acoperișurile Moscovei.
Miroși a dragoste.
Descopăr în tine iubire cât în zece femei
Ce mă
Nu astupa ultima groapă căci eu mă odihnesc în ea,
Trei zile am săpat într-una și tot trei zile voi avea
Să-mi amintesc de vocea caldă. Ah, doar 3 zile au rămas
Până când voi uita de toate.
- Oare cât timp să fi trecut
de când n-am mai făcut
sunătoare din tulpină de păpădie?
- Poate o sută, poate o mie
de primăveri!
- Cu mâna streașină la frunte,
mă uit de după vârf de
Soarele închis în palmele tale
Și adăpat cu roua dimineților
Se stinge, picurând ultimele lacrimi
Fierbinți, pe pântecele tău gol.
Fiii Soarelui, gemeni și luminoși
Se nasc după nouăzeci
Gânduri transformate-n șoapte repezi
Se rostogolesc în timpanele
Plictisite și total neinteresate
Ale unor oameni de ceară.
Aceste gânduri sunt păcate
Pe care cu greu le mărturisesc,
CF