Poezie
Noapte
1 min lectură·
Mediu
Noaptea-și împletește umbra peste malurile reci,
Până-n zori colindă moartea, bătând vechile poteci.
Eu, pitit în dosul scării petrec noapte după noapte,
Stau ascuns de ochii morții, tresărind chiar și la șoapte
Ce coboară din făclia care mi-e tovarăș bun.
Doar în ochiu-i de lumină mă mai pot scălda acum,
Căci stau singur doar de teama să n-atrag cumva pieirea,
Să mă cheme, să mă vadă, să mă ia Dumnezeirea.
Nu vreau, nu, să apuc drumul fără cale de scăpare,
Căci acolo e-ntuneric, umezeală și răcoare,
Niciodată raza lunii în ochi nu se va răsfrânge,
Nici a vântului aripă fruntea nu-mi va mai atinge,
Iar a lor singurătate ca un Atlas o voi duce,
Împrejuru-mi, infinitul, îmi va fi mormânt și cruce.
001439
0