Ciprian Emanuel

Aș fi vrut Să descifrăm această stare Aceleași fel de-a ține mersul Deasupra ceții din mirare Din dedesubturi, universul Din loc în loc, credința mută Naive zâmbete legate Deasupra-ți

Hai, hai, spre tărîmul cel promis Spre miracol, spre minune Hai, hai, spune-mi ce-am uitat de zis Umple-mă de înțelepciune Hai, hai, hai să curățăm prezentul Lumea de tristeți amare Hai,hai,

Pentru tine plâng ploi Întru suflul din noi Fapte zac prafuite Întru nopți nedormite Pentru tine mai vreau Ce doar sfinții mai au Trepte urcând poezii Prin luceferii, mii Pentru tine

Prea frumoasă De simt cumva, aș spune oricui Copacul iubirii cu ramura lui Cu perle-n coroane,năvalnice toane Din ochii-ți cristale,când pline,când goale De simt cumva, te strig în

Undeva Undeva acele vise S-au oprit din înălțare Iară cel ce le zidise Împietrise de răbdare Undeva acele glasuri Au lăsat urme în stâncă Ca bătaia cea din ceasuri Astăzi să trăiască,

Domnișoară Domnișoară patimile curg, Un val de tinereți mă înconjoară Te simt asemeni unui demiurg Prin vene sângele-mi incet coboară Domnișoară, zidurile stau să plângă Cand tu ma îneci

Dedicațiune Atâta frumusețe dragostea îmbracă Când știi a învața o lacrimă să tacă Într-un final ,răsai un dor necunoscut Din câte toamne peste tine au căzut Și câte veri te-au prins sub

Dacă soarele te-ar prinde între lungi fâșii de gheață, Dulcea mea de nicăieri , pretutindeni mi-ai fi viață Dacă somnul te va duce,spre cărări de somn alese, Te voi îmbrăca în stele, făr' de

Pe marmura-mi rece Las timpu-ți a trece Las drumu-mi de stâncă Sub pasu-ți cald, încă În umbra-mi firavă De tine bolnavă Mai caut o stare În orice mirare Și iată-mă în soare Cioplindu-ți

Întrebări De ce te întuneci, cerul piere Chemarea nopții tale șade Într-un duel de triste spade Făr de raspuns a mângâiere De ce insiști a rupe lanțuri Când zalele te află tristă Străina

Mi te-am învațăt zburând Peste a inimelor soartă Tu furatu-mi acest gând Când mi te-ai oprit in poartă Învățatu-mi pe din taină Așteptarea să ți-o strig Să-mi croiești distinsă haină Vremuri

Revedere Nu,n-am să-ți spun la revedere Nici lacrimat nu am să-ți fiu Chiar de e ultima ședere Am să renasc într-un târziu Cu tine gânduri se vor duce Intr-un abis al nimănui Bătuți de

Vis de zi pierdut in noapte Te îneci sclipind sub perne Ochii tai pășesc in șoapte Semănând iubiri materne Cânt de dragoste furată Mai aprinsă ca-n vederi Te-am simtit întâia dată Ca un

Sonet Presimt cum te îneci în toamnă Atât de simplă și pășind cuminte În straie aurii de vechi veșminte A tinereților târzii de sine doamnă Nemărginită, te încearcă nouri Cum au mai fost

Încotro Până când și până unde Sensul vieții vom ascunde Până-n ceas de plină seară Pân' ce sufletul s-o ceară Până când voit-am friguri Să lovească-n aste diguri Până unde ploi vom

Anii cei de până ieri Tremur adunat-au ,duși Așteptându-mi să mă ceri După aste triste uși Cum visat-am împăcarea Cerului străpuns de soare Din văzduhuri departarea Lângă tine-ți o

Tu floare de mai Aprins vioriu Ce bine ședeai Ascunsă-n pustiu Tu zâmbet rămas Copil diafan De lume retras De sine orfan Tu magic simbol A lumei iertari Atât de frivol Te-neci în

Nu-mi spune că azi se ascunde Această trăire, de noi Când simpli și goi Păcatul stă să inunde Nu-mi cere mărunt, adevarul Ți-l dau intregit de substanță Chiar de divina instanța Acuză de

Nu,n-am obosit Fericirea exista Există cinstit În oameni și ființe Se nasc năzuințe De mai sunt credințe Nu,n-am obosit Eu încă mai sper Fericirea există Rămâne s-o cer Nu,n-am

Mirări te apasă craiasă De semeni mirări totodat Cu albul zăpezii brodat Acoperi tristețea rămasă Te scaldă blajinul destin Cu lacrimi iscate-n fântâni Deasupra-ți cereștii stăpâni Te plouă

Lumea De ce mor în juru-mi toate Cu ani, cu zile ,cu sete În templul ăst de regrete Să înțeleg e peste poate Nu-mi pasă de toamna lăsată Nici gerul nu-i așa infinit Să creadă pământul

Acorduri Vara se duce, toamna se duce, clipa și ea Și nu mai straluce,să nu mai apuce temnița grea Oamenii pleacă, apele seacă de bun rămas Și vine să treacă, o liniște îneacă un ultim

Unde esti tu Se îneacă-n valuri Un țărm prea subrezit de maluri Sau poate nu Nu e legare De noi și de imensa glie A ceții stinsă poezie Mai tare doare Tu unde esti, între pereti, să mă

Mai dă-mi o oră din apus Și-ți voi croi distinsă cale Spre orice gand încă nespus Sub ploaia clipei de petale Mai prinde-n clipa-ți efemerul Unui sărut de bună noapte Când stelele pictează