Marele Mamona

Personajele: În ordinea apariției lor pe scenă: Marele Mamona Spiritul Veacului Sufletul Pamântului Strigătul Omenirii Suflul Văzduhui (personaje ce reprezintă strigătul omenirii;apar în scenele 2 și 6) Vocea unui tânăr Un tânăr politician O tânără judecătoare Un tânăr antropolog Un tânăr sociolog O tânără jurnalistă Un adolescent arheolog O tânără doctoriță Un D.J. O tânără pe role Președintele republicii adolescentia Primul ministru al republicii adolescentia Un tânăr și neliniștot poet Un tânăr specialist în economie Un tânăr istoric al religiilor Un tânăr judecător Și mulți alți tineri entuziaști Bunul Demiurg Duhul Apelor Conștiința morală a lumii Ochiul Ființei Scena întâi La marginea unei prăpăstii, Mamona privește în gol rânjind cu voiciune.De cealaltă parte a prăpastiei, Spiritul Veacului gânditor și trist îi răspunde. Marele Mamona:No bine,neînsemnaților, am știut eu că veți fi ai mei de la începutul veacurilor. Și pe deasupra o să-mi slujiți cu încredere până la sfarșitul lor. Spiritul Veacului:Nu fi așa sigur, mărite necurat.Au fost și vremuri mai bune, când oamenii erau mai cuminți, mai luminați, mai vrednici de laudă.Vremuri sfințite și ferite în care pamântul mișuna de sfinți și de monahi. Vremuri fericite, pline de credință și de bunăstare, binecuvântate de Dumnezeu pentru vrednicia celor ce viețuiau atunci pe pământ. Sufletul Pământului:(tresărind se ridică iute de jos și țâșnește prin deschizătura prăpastiei):Așa e,mărite Spirite al Veacului. Neuitate sunt acele timpuri în care omul sfințea locul, acele vremuri când pământul era împânzit de lăcașuri de închinare; când oamenii ridicau temple nu pentru fală, nu pentru propriile nevoințe, ci numai și numai întru cinstirea și vrednica venerare a Preaînaltultului. Marele Mamona:Degeaba te trezești din somnu-ți, Suflete al Pământului.Toată osteneala oamenilor a fost în zadar.Cu toată strădania lor, de altfel admirabilă, iată-i cum se lăfăiesc în dezmierdări, zburdând în bună voie, făcându-și lor legea vieții, tânjind doar banul și bogățiile, pe care tu Suflete al Pământului le dărui fără nici o împotrivire.Ba chiar au și nerușinarea de a crede că te supun , că au tot dreptul să se facă stăpâni ai acestui Pământ ce era aici de la începuturi. Sufletul Pământului:Cumplite Mamona, iată cum dreptatea iese până și din gura spurcată a duhului minciunii.Întradevăr, de când au început a-și folosi cunoștiința, mândrindu-se cu ea și uitând cu totul pe Cel de la care întru mântuire au primit-o s-au lepădat întru ei începând a-și construe cetăți și ziduri ce au ajuns până la nori. Și vazându-și isprava terminată s-au îmbulzit asupra animalelor ce-mi împânzesc trupul , și au ucis și distrus până și cele viețuiesc în împărăția fratelui meu de cruce;umblătorul duh al apelor. Marele Mamona: (întețindu-și rânjetul) În curând, și toată fața pământului va arăta exact ca întunecata împărăție a subpământului, de unde am fost dezlegat să stăpânesc. Spiritual Veacului: Nădejdea mea este însă vie. În calitatea mea de păstrător și folositor al timpului, pun făgaș cum că omul are tăria oricând să revină la cele ale firii și să împlinească cele făgăduite în Eden. Sufletul Pământului: Și pe deasupra își va răscumpăra toată nelegiurea făcută asupra mea și asupra creaturilor mele. Eu unul îl voi ierta, dacă întradevăr își pune în gând cu toată tăria, să lase la o parte trufia și războiul ce la pornit fără cumpătare împotriva mea și a ființelor mele. Spiritul Veacului: De altfel, bătrâne, nici nu te-ai lăsat tot timpul îndurător.De căte ori a fost nevoie, nemaisuportând nelegiuirile lor, ți-ai deschis jgheaburile, și fie i-ai înnecat, fie i-ai năvălit cu focul din adâncul inimii tale plină de năcaz și amărăciune, pricinuită tot de aceștia.Și nu de puține ori i-ai înghițit cu tot cu mărețile lor cetăți, cu tot cu trufașele lor turnuri ce străpungeau până și cerurile. Sufletul Pământului(aprobând cu amărăciune):Da, și cumplită mai era răzbunarea mea și a ființelor mele , mai ales când ne adunam tustrei:eu, Duhul A- pelor, și Suflul Văzduhului, și ne puneam la mare sfat întru pedepsirea și îndreptarea de iznoavă a neputincioșilor. Marele Mamona: Și la ce va folosit toate acestea? Nu vedeți cum mintea și inima lor a rămas aceeași, ba încă năravurile și poftele lor s-au ascuțit peste măsură, încât mai rău mi se pare că le-ați făcut.Toate acestea s-au adunat în scurtimea minții lor și pornesc parese, cu o mai cruntă ferocitate împotriva domniilor voastre. Spiritul Veacului: Taci, nerușinatule!tu zici asta doar pentru ai deznădăjdui și pentru ai descotorosi de bunul lor gând de îndreptare, pentru ai avea mereu sub ocrotirea și oblăduirea împărăției tale. Mare vicleșug însă, le întinzi acum. Îi lași doar să creadă că au atins cu adevărat libertatea deplină, și că acum e singura lor cale prin care își pot stăpâni viața, prin fantasma sporului mărunt de luciditate. Sufletul Pământului: Și mai află necruțătorule, că tocmai întru trezirea și mai grabnica sporire a ființei lor, mă răzbun și le aduc atâta năcaz oamenilor.Totul întru binele lor. Spiritul Veacului: Aparentul rău pe care îl provoacă și i-l face natura omului, e de fapt, un firesc curs înspre mai bine, înspre îndreptarea și iluminarea oamenilor,atâta cât Bunul Demiurg hotărăște ca eu să le mai îngădui evoluția. Marele Mamona:(cu un râs sfidător)Ha,ha,ha,sărman spirite al vremii!Nu vezi că ți-a sunat ceasul?Nu vezi că fiecare secundă e împotriva, a însăși trecerii tale fară de grijă,asemenea unui atom bolnav răzvrătit în propria-i constituire materială,sau asemenea unui mădular frânt în propriul trup.Toată clipa ți-a devenit dușmană.Nu te mai poți împotrivi devenirii,veșnic curgi înspre mine,adică înspre nicăieri. Sufletul Pământului: Și ce vrei să insinuezi, viclene Mamona? Marele Mamona: Nu să insinuez, ci chiar să proorocesc: sfârșitul timpului și al istoriei este aproape.Sau dacă nu mă-nșel chiar a și-nceput. Nu-i vede-ți cum strigă cu înflăcărare întru slava mea și a slugilor mele. Din fundul prăpastiei se ridică glas de mulțime ce înduioșează pe suflul văzduhului Strigătul Omenirii:Ura,ura ,suntem în sfârșit în afara timpului,istoria nu ne mai poate ajunge .Am luat-o cu mult înaintea timpului,istoria a căzut din constrângerea ei.Nu ne mai reține nimeni și nimic.Încă putin și vom stăpâni și timpul,încă puțin și călătoria în timp va fi posibilă. Ne vom deplasa prin spațiu-timp precum ne plimbăm astăzi cu mașinile, nestingheriți și singuri.În sfârșit, vom putea de acum înainte să facem noi singuri istoria,și să nu ne mai facă istoria pe noi. Suflul Văzduhului: O, bieți copii!Voi nu știți cât de nefirești sunt gândurile voastre. Spiritul Veacului:(milos către mulțimea de jos) O,tu,Europă,cu credința ta în progress!O,tu, Americă,cu pragmatismul și optimismul tău decadent!O,tu,Asie,cu spiritul și vitalismul tău evident!O,tu Africă ,cu primitivismul și exotismul tău strident! Nu vă lăsați înșelate de duhul autosuficienței și al ironiei crunte, nu vă lăsați prinse în ghearele lui Mamona. Marele Mamona: (ușor ironic) Păcat, Spirite al Veacului, discursul tău părea atât de îmbietor, de sincer,de elevat,înflăcărat.Privește însă sărmane în fundul prăpastiei și vezi: Scena a doua Alcătuit din multilple voci, numaidecât a unor persoane tinere, Strigătul Omenirii răsună din adâncul genunii precum ecoul unei sentințe. Strigătul Omenirii: Ne-am descătușat în sfârășit, de lanțurile îmbătânirii.Nu mai putem fi pătrunși de azi înainte de sindromul descompunerii.Trupurile noastre se simt libere acum,parcă întâia oară, sub vestigiile întineririi.De aceea declarăm: Vocea unui tânăr :Toți cei netineri sunt condamnați la a-și reface trupul,al supune procesului de regenerare și reîntinerire.Nu se mai acceptă în fabrici decât băieți puternici și fete tinere cu picioare voluptoase și sâni sănătoși. Un tânăr politician: Este interzis de azi înainte să fii bătrân. Singura formă de conducere admisă este democrația adolescenților. O tânără judecătoare: Vom decreta astăzi un proiect de lege prin care tinerii se vor elibera definitiv de sub tirania bătrânilor Un adolescent antropolog: Asistăm astăzi la o nouă revoluție antropolo-gică.Noul Om al timpurilor postmoderne nu are voie să nu fie tânăr. Singura condiție ce se impune noului om este să fie mereu tânăr. Un tânăr sociolog: Vârsta maximă a unui cetățian nu trebuie să depășească 33 de ani.După această vârstă cetățeanul este declarat inapt și supus unui permanent control medical, unui continuu act de înfrumusețare estetică. O tânără jurnalistă: Televiziunea nu va mai avea dreptul să difuzeze pe posturi emisiuni, filme, sau imagini cu caracter de îmbătrânire. Un adolescent arheolog:Istoria trebuie numaidecât revizuită.Să se rescrie totul într-o manieră tinerească, veselă, în care să nu se mai audă de domnitori ca Mircea cel Bătrân,Vodă Șchiopu,Chioru sau alte minunății de genul acesta.Poporul trebuie educat în spirit pur tânăr,și in acest sens strămoșii săi nu pot fi alfel decât tineri. Tânară doctoriță:Persoanelor în vârstă nu le este permisă plimbarea și ieșirea în public decât în urma unui control virulent al paramedicilor și numai după ce pshihoesteticienii au semnat și declarat printr-un document special, caracterul mereu tânăr al pshicului și fizicului individului. Un D.J.: Sunt interzise în cluburi și discoteci purtarea unor îmbrăcăminte exibițonist, de felul rochiilor lungi la fete, sau a costumelor de epocă la băieți.Aceste veșminte contraveneau în trecut dezvoltării civilizației adolescente și etosului libertății fără frontiere. O tânără pe role:Va fi o eră în care pacea, liniștea, bunăstrea și frumusețea tinereții vor străluci pe pământ asemenea soarelui în dimineți senine. Președintele republicii adolescetia:Cetățenii nu vor mai avea voie să strice veselia,bucuria ,și buna dispoziție ce se însoțește pe sufletul mereu tânăr al celuilalt.Pe pământ și în neamuri să nu fie decât un permanent aer proaspăt de tineri amorezi.Gelozia,divorțul ,refuzul și orice alt fel de atitudine ce contravine sentimentului pur al îndrăgostirii este condamnat drastic prin lege.Tinerii îndrăgostiți trebuie lăsați liberi, să li se acorde prioritate în orice fel de instituție,să li se respecte necondiționat intimitatea juvenilă, întrucât ei sunt principalii contribuitori la creșterea sporului demografic. Primul ministru al republicii adolescentia:Vor fi promovate mereu jocurile, dansurile ,distracțiile,nunțile, cumetriile, și orice altă formă de manifestare publică a tinereții, prin care râsul și divertismentul să primeze. Un tânăr și neliniștit poet:Viața să nu fie alta decât un lung și frumos carnaval.Să trăim mereu ca-n basme, cu o tinerețe fără bătrânețe, și chiar cu o moarte fără de viață. Scena a treia Discursul halucinant al Strtigătului Omenirii este oprit brusc de apariția minunată a Bunului Demiurg.Cu o voce puternică,dar blândă,bătrânul blond se adresează direct Marelui Mamona. Bunul Demiurg: Nu uita,cruntule Mamona,puterea pe care o ai, doar Cel de sus ți-a dat-o, și pentru asta ar trerbui să-I slujești cu sfințenie. Marele Mamona: Așa e,blândule Demiurg;puterea pe care o am vine de acolo de sus,din necunoscutul văzduh,dintr-o lume nesfârșită.Dar puterea nu-și are sens decât aici, pe negrul pământ. Pe pământul fărădelegilor și al nemulțumirilor. Bunul Demiurg: Ai grijă încrezătorule,că puterea, e de multe ori împotriva orânduirii.Puterea e călcătoare de lege și de adevăr.Sub mrejile puterii apare întunericul de sugrumă lumina adevărului. Marele Mamona: Adevăr?Ce-i adevărul?Nu există adevăr.Pe pământ domnește doar minciuna.Ea e singura realitate posibilă,cel puțin aici. Nu este îngăduit unor ființe de lut să cunoască adevărul.Lumina s-ar stinge de tot în țărâna unora ca acestora. Bunul Demiurg:Tocmai pentru aceștea m-am silit și am renunțat la multe planuri mărețe din Univers.Pentru aceste ființe de lut ,asupra cărora am suflat viață întru păzirea lucrurilor ce le-am dat să fie pe Pământ.Adevăr e că, puțină lumină mai rămâne în urma acestui trup umblător. Marele Mamona: Lasă-mi-l dară mie să-mi slujească împărăției mele de întuneric și minciună. Lasă-mi-l mie să-i dau eu un rost și o înțelegere în această lume de neînțeles. Bunul Demiurg: Nu-ți îngădui să-i furi până și ultima cale de reîntoarcere. Îl voi lăsa să se facă singur cea ce vrea. Să devină propria lui creatură.Și pentru asta o să-i eliberez conștiința și dorința. Se va vedea la urma urmei, căt a fost cu lumina și cât a fost cu întunericul. Marele Mamona:Iertată-mi fie îndrăznela,bătrâne.Dar eu îți spun, că ce vine din pământ tot pământ rămâne.Si pe deasupra cea ce rămîne din el după ce i-ai luat sufletul, e doar viermi și putregai.O claie de viermi,atâta rămâne din carnea asta umblătoare. Bunul Demiurg:Tu să taci ,necuratule!Căci Eu am pecetluit țărâna aceasta cu un duh sfințitor.De va fi în stare să-l păstreze viu până la capăt, nu va gusta moarte și nici nu va mai fi hrana micilor târâtoare. Marele Mamona:Aha,milostivule, mă tem că puțini sunt cei ce au făcut aceasta.Mai toți au nesocotit duhul sfințitor ce li le-ai dăruit, și s-au dedat poftelor lumești,murdărindu-și trupul. Bunul Demiurg:Sunt doar nevoințe ale frumuseții și ale frăgezimii lor tinerești.Înclinări ale firii lor slabe și nevinovate. Neprihănite zvâcniri ale neputinței lor trupești. Marele Mamona:Iertare Prealuminate, dar pe cât ai iubit și iubești Tu lumea asta, pe atâta te uită și te nesocotește,stricându-ți cu voie mărețul Tău plan. Bunul Demiurg:Mândria, doar mândria ta nemăsurată nu poate lăsa loc vreunui strop de milă,vreo scânteie de speranță pentru creaturile astea prăpădite.Cât despre planul mântuirii ce l-am pregătit pentru acest aprig nesfârșit Univers, numai mie îmi este îngăduit a-l face și reface după plac și după cursul vremii și al lucrurilor.Căci Eu întru multa milostivire am lăsat libertatea nemăsurată până și pietrelor neînsuflețite ale râului, până și codrilor munților, păsărilor cerului, și tuturor creaturilor mele ,fie văzute ,fie nevăzute. Marele Mamona:Mi se pare mie poate,dar tocmai libertatea asta e însăși premisa căderii ultimii creaturi în-ființate. Bunul Demiurg:Căderea omului...(oftând) multă plângere și durere a fost atunci în împărăția luminii, multă supărare pe fețele îngerilor și multă scârbire în inimile lor.Serafimii și heruvimii și-au acoprit fețele din pricina rușinii pățită de om. Marele Mamona:Iar în împărăția mea, a întunericului, au săltat atunci porțile iadului de veselie,iar slujitorii mei au început să horească de bucurie.Că de multe veacuri nu se mai deschise gura spurcată a iadului.Aproape că-i ruginise porțile. Bunul Demiurg:Să nu crezi că mi-am părăsit vreodată, de tot creaturile. Le-am dăruit libertate tocmai pentru că le iubesc și pentru că vreau să–și descopere sieși măreția și demnitatea. Niciodată n-am lăsat vreo firmitură de praf fără vreun strop de lumină.Am așternut peste toată creația, încă de începuturi, o pătură nevăzută de lumină pentru a o apăra de nelegiurile împărăției întunericului. Marele Mamona:Da,degeaba.Pe câtă lumină le-ai fi dat atunci la marele început, pe atât de multă negură gustă acum, neputinciosul om.Și dacă-mi permite-ți, o mică glumă :omul fuge de lumină și de adevăr ca de mine,iar la mine aleargă precum ursul la un fagure de miere. Bunul Demiurg:Prea nesecotești mărite Mamona,voința oamenilor. Nu crezi deloc în capacitatea lor de a progresa, în minunata lor putere de conștiință, în putința lor de a sta treji, stâlpi necintintiți la temelia lumii. Tare disprețuiești sfinții și conștiințele verticale, ce-au depășit vicisitudinile istoriei. Marele Mamona:Nu disprețuiesc,bunule, puterea oamenilor. Dar istoria înseși a dovedit că marile spirite au fost totodată și mari împătimiți. Cei mai tari în credință au fost și cei mai înverșunați apostați. Marii cucernici au fost mai întâi mari eretici. Bunul Demiurg:Tocmai pentru curajul și tăria lor de a reveni mereu pe calea adevărului și a binelui am ținut și țin în continuare la lume. Pentru setea lor in-finită de dreptate și de adevăr. Marele Mamona:Sete de dreptate?Nu prea se vede așa ceva ,astăzi,la aceștia. Poate sete de bani, de avuție, de plăceri și de putere. Doar o nebună sete de putere vezi la aceștia, nicidecum virtuți. În toate cele se arată asemenea mie, ba chiar uneori mă și întrec în scornirea de nelegiuiri. Mă surprinde în răutate și mă face să mă simt umilit în fața grozăviilor și fantasmelor lor diabolice. Atrocitățile lor încântă până și pe mai marii împărăției mele. Se miră iadul de prostiile oamenilor, de modul stupid în care venerează nimicul și aduce la rang de mare cinstire mărunțișurile nenumărate ale lucrurilor lumii. Încă puțin și vor ridica altar nimicului și își vor supune aspirațiile la picioarele Marelui Nimeni. Bunul Demiurg:Poate că au slăbit oamenii în credință și nu mai au viguarea de la-nceputuri,poate sunt într-un moment critic al entuziasmului lor vital, poate li s-au amorțit inimile, iar spiritul se simte obosit după atâta osteneală în lupta cu întunericul. Și de aceea se cuvine să mai așteptăm, să-i mai îngăduim,căci planul meu presupune o mare încredere în om. Marele Mamona:Oare nu greșești,bătrâne, bizuindu-te pe aceasta? Ce te face să te încrezi întratâta într-o mână de pământ, încât să lași să depindă de el ditamai Univers? Bunul Demiurg:Nu sunt eu Marele Arhitect. Cinstea aceasta am dat-o omului, întrucât e singura ființă făcută după chipul și asemănarea mea. Te miri c-am pus pe umerii acestuia atâta responsabilitate. Află, că în ciuda căderii lui repetate va avea tăria să-și împlinească rostul căria i s-a dat. Marele Mamona:Întunericul ce mă stăpânește nu-mi poate lămuri cum e posibil așa ceva. Ceea ce văd și ceea ce se vede din negura firii mele dobândite, e că doar o magie luminată poate face din om o asemenea ființă (răde sarcastic și extrem de nedumerit)în care iată, se găsesc stâlpii noi ai temeliei Universului. Bunul Demiurg:Să nu crezi însă, Neluminate că fiece om se va bucura de un asemenea privilegiu.Îi voi alege doar dintre cei care au știut să păstreze și să învioreze continuu lumina taborică. Marele Mamona:Aha,deci luminăția voastră faceți discriminări. Tu îți alegi viitorii împărăției, nu împarți adevărul în mod egal, frățește ,tuturor. Bunul Demiurg:Nu te-ai săturat să tot ispitești, întunecate? Păi dacă nu se alege neghina de grâu, ce se va lege din frămăntătură? Stricăciune, și mai rău decât stricăciune, stare pe loc, împotmolire în nesfârșitele căderi. Și de acea pentru a se înceta definitiv nesfârșitul șir al căderilor, judecata și alegerea finală trebuie să fie radicală, fără șovăișuri, fără ezitări. Voința slabă nu încape și nu-și are loc în împărăția luminii. Marele Mamona:Dar cu ceilalți ce vei face? Nu așa că mi-i vei da mie, să-mi fie plinători ai neorânduielii? Îi voi face fii ai negurii celei reci, le voi scoate din inimi, orice grijă și durere, nu vor mai simți suspine după lumini închipuite. Lasămi-i mie și ți-i voi pregăti pentru lumina adevăratei tale împărății. Cu cât îi voi îndepărta de Soarele Ceresc cu atât se va naște în ei dorul negrăit de lumini. Numai să mi-i lași să-mi slujească mie pe pământ. Bunul Demiurg:Greu lucru îmi ceri, viclene. O, tu nici nu știi ce ceri. Vrei puterea nemăsurată asupra acestora, vrei să-i ai cu tine în lumea morții,dar nu voi îngădui asta. Marele Mamona:Ai spus că le vei da libertatea totală.Că îi vei lăsa slobozi să-și creeze propria existență. Bunul Demiurg:Da,îi voi lăsa în voia lor, dar nu-i voi părăsi niciodată. Am făcut în trecut legământ cu ei și nu se cuvine să-l încalc. Marele Mamona:Totuși,dacă ei mă vor alege pe mine,mi-i vei da? Bunul Demiurg:Da, ți-i voi da. Asta în virtutea legământului că îi voi lăsa să se rostuiască, chiar dacă le-am zis de-atâtea ori să facă doar voia „noastră”. Dar le voi aminti mereu drumul lor primordial, le voi arăta mereu calea pe care să purceadă. Satisfăcut de răspuns,Marele Mamona surâde și-și învârte orgolis coada, mișcând în același timp voios din coarne șoptind ușor către sine: Marele Mamona:Îi voi supune mie și-i voi face să mi se închine mie cu toată ardoarea lor. În afară de bani,de pofte,de plăceri trecătoare să nu-și dorească nimic. Îi voi face să uite de unde au plecat, îi voi pregăti pentru împărăția-mi. Scena a patra Undeva în nori, dincolo de locul unde păsările nu mai pot ajunge, Spiritul Veacului, Sufletul Pământului, Duhul Apelor și Suflul Văzduhului s-au adunat întru mare sfat pentru a hotărî soluții la soarta omului. Sufletul Pământului:(cu barba lui lungă, mirosind a pădure de stejar, iși pronunță fără înverșunare grava sentință):Toate împărățiile lumii s-au promânunțat fără nici o reținere pentru osândirea neamului omenesc. Din fundul gheenei până la tronul Celui Preaînalt se aude un singur cuvânt:vai, vai și iar vai. Ferască sfântul de cele ce i se pregătesc neamului omenesc. Spiritul Veacului:De aș putea, aș încremeni în loc, precum o stâncă de granit și mi-aș opri grabnica înaintare! Dacă Înaltul nu mi-ar scurta acum din trecere și nu mi-ar face zilele atât de pieritoare, nu știu cum ar fi suportat omul asemenea plăgi ce i se pregătsc. Suflul Văzduhului:(printre crâncene croncănituri) Deatâtea ceasuri aud croncănitul acesta strident. Si urletul acesta al păsărilor de pradă,ce mă-nfioară cu ecoul lor tulburător. Duhoarea morții a ajuns până-n crugul azurului, iar norii aprape că-ngheață de spaimă. Duhul Apelor:Vai,până și ființele adâncului din mine s-au deșteptat din somnul lor netulburat , și au început să tremure, ca fugăriți fără zăbavă de pâcla negurii cea urât-mirositoare și hidoasă. Sufletul Pământului:Atâta groază domnește nestăpânită în ființa lucrurilor, că până și munții au pornit-o îngroziți la vale. Iar volbura adâncului arzător e gata-gata să plesnească. Spiritul Veacului: (de data aceasta cu oprivire tristă în ochi) Și mai rău e că simt secunda timpurilor din urmă, izbindu-se în mine cu zbuciume de negrăit. Duhul Apelor: Ghețurile au luat-o la fugă prin nesfârșita lume a apelor, și se topesc unul câte unul plutind în derivă,iar râurile și pâraiele, până și cele mai neînsemnate, și-au ieșit din minți înghițind și rupând totul în calea lor. Suflul Văzduhului:Iar eu oricăt aș încerca prin puterea ce mi s-a dat, nu mai pot ține în frâu puzderia de vânturi și de nori grei ce se năpustesc cu groază asupra pământurilor și caselor oamenilor. Spiritul Veacului:Negreșit că suntem în vremurile de pe urmă.Sau cel puțin ne aflăm la un moment de mare primejdie și încercare pentru omenire. Trufiile și nelegiuirile neamului omenesc au ajuns la culme. Nimic nu mai poate sta împotriva acestei nenorociri, care până la urmă tot ea și-a creat-o și și-a atras-o asupra-i. Sufletul Pământului:Așa e,Spirite al Veacului cel înțelept. Nu de puține ori am fost chemați și trimiși de Dumnezeu asupra acestora. Și a-ți văzut bine, cum că în calea mâniei sfinte nu-i poate sta nimeni și nimic. Dar ceea, ce se pare că va veni asupra neputincioșilor acestora este de neînchipuit până și pentru noi ființe neomenești. Duhul Apelor:Ce putem face dar? Eu însu-mi de-abia pot să-mi liniștesc și să-mi apăr ființele ce le am în stăpânire. Ba și pe acestea din cauza nejudecării omului sunt pe cale de a le pierde. Cu toate că încă mișună apele de vietăți. Nu știu până când voi mai suporta greutatea fărădelegilor. Suflul Văzduhului: Nici eu nu știu pănă când voi mai suporta greutatea și răul ce îl aruncă asupră-mi cu aparatele lor de fier, ce se vor a fi asemenea păsărilor cu zgomotul și zăngăneala lor infernală, ce se aude prin toate colțurile lumii. Sufletul Pământului:Bine cugetați în inimile voastre,prieteni și frați ai mei. Sunt îndreptățite jalbele ce le aduceți cu atâta nemulțumire asupra omului și a neamului său. Dar după cum tot măriile voastre bine-știu,pârlitului acestuia i s-a dat cheile împărăției cerurilor,iar la începuturile lumi,i s-a încredințat de către Preaînalt întru stăpânire,întreg pământul cu tot ceea ce se află în și pe deasupra lui. Si asta bine ne-o poate îndreptăți și adeveri Spiritul Veacului. Spiritul Veacului:Da,așa e. Stă scris în analele istoriei lumi,i că s-a pecetluit acesta printr-un legământ între Preaînalt și primul om, Adam. Lui i s-a încredințat toată avuția și rodnicia pământului, și i s-a dat și rolul de a le numi pe ele, după specificul lor, pe fiecare după rol și după prăsire. Sufletul Pământului:Zic așadar,să convocăm degrabă un sfat și să orânduim cele de trebuință pentru această ființă. Spiritul Veacului:Nu mai avem timp de pierdut. Ceea ce ni se pare nouă a fi acum tihnă și pace, e doar marea liniște de dinaintea furtunii. Când in adevăr, dincolo de aceste senine amurguri,se silesc a veni îngreuiate neguri de moarte și nenorocire. Suflul Văzduhului:Noi vom continua să slujim cu sfințenie Celui ce ne-a orânduit întru existență,Bunului și Dreptului Demiurg. Numai El ne mai poate spune ce e de făcut ,dacă se mai pate face touși ceva, pentru acest neam omenesc. Duhul Apelor:Întradevăr,numai Cel care l-a creat și l-a adus la ființă, dându-i libertatea de a se face pe sine cu rost în istorie,poate spune ce e mai bine și de folos pentru om. Sufletul Pământului: Înțeleg, cum că cereți a-l chema aici, la marele nostru sfat, pe însuși Demiurg.Dar a-ți uitat că pe Preaînalt nu-L putem chema să ne sfătuim așa,după cum bate vântul,decât în măsura în care El Însuși are nevoie de noi într-un mod miraculos. Iar cele ce facem fiecare nu se înfăptuiesc niciodată,fără știrea sau voia Lui. Cu toții suntem supuși mărețului său plan de mântuire a lumii. Ceea ce putem face, în ciuda puterilor nebănuite ce ni le-a dat întru multa sa dragoste, e să așteptăm ordinul cel mare de înfăptuire, asemenea soldaților ce așteaptă necârtitori ordinul mai marilor lor. Spiritul Veacului: Oricum, nu mai există altă alternativă în fața cruntei istorii. Nu puteți să vă împotriviți niciodată trecerii timpului. Acum, când timpul coboară peste oameni cu o nepotolită sete de nimicire. De la-nceputuri, plăcerea lui a fost aceea de a nimici fără nici o remușcare pe tot omul ce-i trece stingher pe sub ucigătoarea-i umbră. Sufletul Pământului:Să tragem mai întâi o concluzie la cele hotărâte și discutate în marele nostru sfat, și să analizăm încă o dată, cu mai multă cumpănire și chibzuință starea de fapt a lucrurilor. Întradevăr, la mare și dificilă încercare va fi pusă omenirea în timpul ce va să vină. Și asta din cauza încrezutei sale deveniri. Negăsindu-se pănă acum în ciuda marilor și permanentelor intervenții divine,nici o schimbare în privința moralei, credinței, cunoașterii sau a oricăror altor bunătăți și virtuți însămânțate și dăruite necontenit în lume. Ba din contra, s-a constatat o mai adâncă afundare în groapa stricăciunii și a nelegiuirilor. Creația e pe cale de a-l uita pe Creator, și de a se prăpădi astfel, pe veci, în neființă. Iar ceea ce este o nenorocire și pentru soarta noastră e că din cauza neascultării acestuia riscăm a fi aruncați în afara timpului și chiar înlocuiți prin venirea unui Pământ nou și a unui Cer nou. Duhul Apelor:Vai,dar cu mine, adică cu mările și oceanele, cu râurile acestui pământ, ce se vor întâmpla cu ele? Încă puțin și o să-mi plâng de milă. Deja îmi văd moartea printre lacrimi. Curg srtopi de sânge în loc de apă. Spiritul Veacului:Nu-ți face griji,stai liniștit ,duh blând al apelor. Căci tu vei căpăta puritatea și limpezimea pe care ai avut-o cândva la începutul lumii. Nu-ți va mai tulbura nimeni, atunci,curgerea domoală. Mai limpede decât cristalul vei sclipoci pe noul și sfântul Pământ. Vei fi cu totul un izvor limpede de apă vie. Suflul Văzduhului:Dar cu mine,ce se aude despre mine, după ce va trece urgia? Eu unde îmi voi găsi locul? Voi scăpa oare odată, de zgomote și smog? Ah, Doamne de-aș scăpa... Spiritul Veacului:Tu,liniștit suflu al văzduhului, vei deveni o negrăită mireasmă, pe care Lumina cea sfântă a seninului Soare al Preaînaltului te va mângâia și te va umbri ca pe-o pană de porumbel. Vei fi dar, cea mai răsfățată ființare a tuturor timpurilor. Te vei bucura din plin de iubirea cea vecinică, și nu doar glasul păsărilor te va încânta,ci însuși glasul neîncetat al îngerilor și sfinților din Cer, care de-apururi slăvesc puterea Celui Preaînalt. Sufletul Pământului(trezit parcă din reverie) Vedem dar,că nu mai găsim scăpare omului. Puține sunt faptele ce pot veni degrabă întru apărarea lui. Pieirea sa este iminentă. Sunt curios totuși, să văd, ce va pregăti Bunul Demiurg întru scăparea sa. Scena a cincea Intrând brusc în miezul aprins al discuțiilor, Bunul Demiurg sprijinit pe toiagul dreptății, ridică glasul de tunet și arată către neamul omenesc: Bunul Demiurg:Acolo jos,greu e să distingi omul bun de cel rău. Grea muncă văd că le-am dat îngerilor alegători de neghnă. Am auzit din tron plângerile voastre, și cunosc bine cele judecate de voi în privința umblătorei ființe de lut. N-aș vrea însă, să fiu acuzat de nepăsare sau de proastă manevră în mânuirea și clădirea planului meu de mântuire a Universului. Sufletul Pământului:Ferească sfântul,mărite Stăpân. Nu vom cuteza vreodată să aducem reproșuri existenței. Suntem întru totul deacord cu hotorârile și dorințele înțelepte ale Sfântului Tău Sfat. Spiritul Veacului:Nu vom da niciodată îndărăt poruncilor și hotorârilor Tale. Când vei spune că e timpul să mă opresc, împotrivit nu voi putea să mă arăt, orice aș face. De e să-mi încetinesc creșterea, mi-o voi încetini. De va fi să adâncesc, să accelerez secundele zilei, așa voi face. Totul e să-mi dai dezlegare. Bunul Demiurg:Negreăit te voi dezlega, cârmuitorule al timpului. Și te voi împuternici a trece chiar și mai repede decât lumina. Doar așa va suporta ființa de lut,îngrozitoarea devenire. Spirituil Veacului:Cruntă este destrămarea ființei. Lucrurile încep a se topi iremediabil în devenire, asemenea unor stele aruncate în gaura de viermi. Suflul Văzduhului:Nu vreau să înspăimânt,dar îmi vine să cred, că cineva se joacă de-a Universul. Exact acum, s-au născut un miliard de găuri negre și au murit cinci miliarde de stele. Abia mai pot ține frâu uriașului val de explozii. Prin cosmos circulă un adevărat tzunami de radiații. Deja simt pârjolul pe propri-mi piele. Duhul Apelor:Să nu spui frate, că a început marele pârjol. Marele foc de la sfârșitul veacurilor anunțat ,de nu cu mult timp, în urmă de prooroci. Sufletul Pământului:Nu vă îngrijorați frații mei, Preaînaltul este aici cu noi, și nimic din toate acestea nu ne vor afecta. Atâta timp cât îl avem lângă noi pe Demiurgul nostru cel Blând,nimic rău nu ni se mai poate întâmpla. Suflul Văzduhului:Asta doar dacă nu îngăduie Marelui Foc să ne atingă. Dacă se va îndura de noi și ne va cruța. Duhul Apelor:(către Bunul Demiurg) Te rugăm, milostive, ai grijă de noi! Spune că nu ne vei părăsi, că ne vei ține neclintiți. Bunul Demiurg:Stați liniștiți, dragii mei. Eu tot timpul am ținut la cei drepți care nu mi-au nesocotit pounca și care mi-au respectat întru totul voința mea pentru această lume. Care au crezut întru totul, în perfecțiunea planului meu, i-am pus mereu înainte stătători ai Universului. Nu mi-am nedreptățit niciodată slujitorii. Ba am căutat să le îmbogățesc lumina și să-i preafericesc pe fiecare după cuviință și străduință. Suflul Văzduhului:(arătând o ușoară neîncredere) Dar, Bunule,ce-i cu această cutremurătoare căldură ce vine asupră-ne? Simt că mă pârjolesc. Bunul Demiurg:Nu te necăji ,totul o să fie înspre mai binele vostru. Asta e doar fierbințeala mâniei mele, ce a ajuns la cote inimaginabile, din cauza necurăției omului. De acea când se va împlini vremea ,cea de pe urmă, mă voi izbi cu o iuțime de negrăit. Nimic nu va putea sta în calea iuțimii mâniei mele Sufletul Pământului:Acesta e așadar, binecuvântatul foc purificator, de la sfârșituri,pregătit pentru împlinirea planului de mântuire? Bunul Demiurg:Da. Dar pe acesta îl voi folosi ca soluție radicală în salvarea creației mele. În lipsa unei alternative la îndumnezeirea existenței, îmi voi revărsa mânia fără cruțare și fără să mă uit înapoi. Duhul Apelor:Cumplită a fost odată, revărsarea mâniei Tale peste lume,când ți-a părut rău de creație. Și în special de faptul că l-ai făcut pe om. Bunul Demiurg:A fost singura dată în istoria existenței, când mi-a părut rău de cele pe care le-am făcut. Sper să nu se mai repete aceasta. A fost o mare durere în inima mea atunci. Un moment cu adevărat regretabil și de plâns, dar bine de luat ca pildă. Duhul Apelor: Am luat multă vreme aminte la faptele cumplite din trecut. La acele momente de mare cumpănă pentru soarta omenirii. Am cugetat îndelung la cauza degradării și a necinstirii universale. Nu mi-am putut însă niciodată da seama de unde disprețul acesta necontrolat față de vecinicie și existență. Spiritul Veacului:Iar eu tind să cred că indifernța asta absurdă asupra trecerii mele e patologică. Þine de un mare deficit al existenței sale în temporalitate. De o infirmitate de esență,infirmitate în sens de depășire a eternității prin cufundare în efemer. Putem scrie o întreagă mitologie a efemerului la această ființă de lut. Sufletul Pământului:Asta din cauză, poate,că e ființă de lut. Poate așa îi cere însăși structura sa corporală,substanța lui carnală. Și prin asta, într-un fel se înrudește și cu mine. Marea lui decepție e că își trage originea din nestatornicia-mi. Dar el a uitat că eu sunt aici încă dinaintea creației. Eu și Cerul suntem de la-nceput. Suflul Văzduhului:Negreșit suntem suport al materialității și nestatorniciei creației. Noi suntem fundalul pe care s-au pus temeliile lumii. Principalele fundamente la nașterea lumii. Bunul Demiurg:Da,și tocmai de aceea planul meu prevede a vă înlocui, după Marea Purificare,întru totul, ca Cer nou și Pământ nou. Sufletul Pământului:Fie voia Ta ,mărite,numai înțelepciunea-ți nemărginită poate ști ce e de folos și mai bine umilelor noastre existențe. În mâinile Tale ocrotitoare totul este în regulă, totul este sigur și de neclătinat. O, de-ar fi și aceștia atât de încrezători în mâinile Tale! Bunul Demiurg:Sunt. Dar, doar o parte din ei. Pe aceștia îi voi înnălța foarte în împărăția-mi. Mare răsplată își vor lua aceștia. Îi voi pune împreună-salvatori pe Pământul și Cerul cel Nou. Raze ale Luminii vecinice vor răsări deasupra tuturor și vor ferici și îmbogăți existența cu parfumul bucuriei lor. Spiritul Veacului:Mereu a fost nevoie de o alegere în istorie. Între cel puțin două alternative. Si de fiecare dată s-a căutat a o alege pe cea incontestabil mai bună. Problema însă a fost ce anume a justificat profunda alegere? Care a fost criteriul primordial după care s-a ales cea mai bună variantă? Să zicem că războiul rece s-ar fi transformat într-unul fierbinte. În aceste condiții alt curs ar fi luat pînă și Marele Nostru Sfat, și alta ar fi fost viteza trecerii mele. Suntem deci,aruncați undeva între realitate și posibilitate,oarecum condamnați la devenire, aflați mereu la mila unui indecis lut umblător. Sufletul Pământului:Bine spus,înțelepte Spirite ,prea mult sunt la mila unui indecis. Răbdarea noastră cred că are și ea dreptul la limite. Milioane de închinăciuni, Stăpâne, dar cel pe care l-ai încredințat a ne supune, e el însuși supus propriei orbiri și nesocotinței de neînchipuit. Bunul Demiurg:Doriți cumva a vă schimba stăpânirea? Nu vă mai place starea de lucruri în care vă aflați? Nu vă mai convine situația ,vă considerați întru totul neîndretățiți? De ce vă plângeți atâta? De fiecare dată când v-am creat pe voi,împreună cu ființele voastre am spus că toate sunt bune și plăcute foarte. Dar după facerea omului, n-am spus nimic despre asta ,cum că ar fi bun foarte,asemenea cum am zis depre voi. De aceea, vă respect frumusețile și vă binecuvântez, dar se cuvenea să-i dau acestuia darul orânduirii. Prin aceasta am vrut a încorona frumusețea creației printr-un orânduitor. Am vrut să ofer demnitate și libertate pe măsura creației mele. Spiritul Veacului:Multă vreme soarta noastră a atârnat de această maimuță nemulțumitoare. De orgoliile nelimitate ale acestor trântori în ale spiritului. În ciuda avansatelor tehnologii au rămas aceeași primitivi, cu același mod de viață barbar, ca la-nceputul epocii de piatră. Măcar că atunc,i mai aveau suflet ,și se temeau de puterile cerului,de mânia zeilor naturii. Duhul apelor:Și pe deasupra își folosesc tehnica și puterea pentru a-mi ucide animalele. Cu câtă barbarie s-au năpustit asupra stăpânelor mărilor și oceanelor! Săracele mele balene,bieții mei pești! Și asta doar pentru pofta lor fără margini. Sufletul Pământului:Iar mie,mi-s ființele pe cale de dispariție. Dragele mele vietăți ce mi-au populat trupul, misterioasele mele târâtoare, toate au fost puse în pericol prin neastâmpărul și nebunia omului. Unde ne sunt acum uriașii elefanți ce-mi stăpâneau odată cu strășnicie câmpurile, unde-s fiarele pădurilor, vietățile blândeții, unde-i bunul mers al vieții, ordinea firească a viețuirii? Unde-s toate acestea? Omul nu a venit pentru a-mi administra bogățiile, ci pentru a le folosi întru nemăsurata lui plăcere, penrtu a-și satsface odioasele orgolii, depășindu-și cu mult nevoile supraviețuirii. Suflul Văzduhului:Mai mult,acesta a adus vrajba între vietăți, a venit să strice cursul firesc al lucrurilor, să proucă mutații catastrofale, grăbind fără cugetare descompunerea lumii. Spiritul Veacului:Și pe deasupra in continuu se tânguie, că timpul lui e prea scurt, că n-are timp să-și croieze o soartă, că i s-a dat puține șanse în lupta supraviețuirii. Niciodată nu s-a mulțumit cu timpul ce i s-a dat a face umbră pământului. Tot vrea mai mult să trăiască și să ucidă în zadar vremea fără a contribui în mod natural la creșterea vieții. Toate vietățile sunt fericite și mulțumite de cât li s-a dat să trăiască, unele chiar luminându-se de prețul a câtorva clipe de ființă. Unele flori le-a fost de-ajuns și câteva ore să-și arate splendorile, ca apoi fără tânguire și fără regret, să-și dea sfârșitul ofilindu-se, nu însă, înainte de a îmbucura cerul cu miresme de negrăit. Bunul Demiurg:Plângerea oamenilor este fără temei. Oare ei nu-și mai amintesc că în esență sunt semințe ale veciniciei? Că în ei sălășluiesc fericirile eternității? Frumusețile nepieritoare ale lumini și ale mângâierii Chipului Meu le-am răsădit cu credință și în chipul trupurilor lor. O,n-aș vrea să-mi pară rău a doua oară că le-am însămânțat bucuriile și comorile ființei în trupurile lor umblătoare. Duhul de viață ce i l-am suflat va arăta in ce fel credința adevărului va învinge întunericul. Scena a șasea Dintr-un abur înnecăcios,cu miros de pucioasă, Marele Mamona travestit într-un tânăr cavaler, rătăcitor și mândru, apare din umbră cu o ciudată, absurdă reverență. Scoate din buzunar un teanc de bancnote și le aruncă în mulțime. Totul se petrece în uralele necontenite ale strigătului omenirii. Aceste urale însă, nu se văd, sunt absențe ce se aud în fundal, extaziate. Strigătul Omenirii:Ura,ura, trăiască Marele Tare, șmecherul și pungașul nostru baștan! Aduceți daruri și laude stăpânului avuțiilor noatre. Cel ce ne-a arătat calea cea nouă și dreaptă a îmbogățirii. Da-ți drumul la cântece și dans, veseliți-vă căci pungașul pungașilor e cu noi. Alături de ei „dușmanii mor” și-și rup țoalele de pe ei de ciudă. Trăiască nababul! Marele Mamona:Vă prea mulțumesc, „să moară mama tuturor dușmanilor mei”! Vă spun cu mâna pe inimă, că toată avuția și bogăția ce-o am, e numai din câștig cinstit și din dreptate. Strigătul Omenirii: „Curat” câștig, „curată” dreptate. Marele Mamona:Și să nu uitați,cum că eu v-am învățat toate acestea,că de la mine aveți meșteșugul învărtelii. Tehnicile avansate și subtile ale tragerii pe sfoară, eliminarea tacită a eticii în afaceri, adică deprinderea unei lipse enorme de scrupul . Urmărirea numai a ineresului personal, după logica egoismului rațional. Și cel mai important, mărirea prin orice mijloace a pungii. Nu degeaba m-ați numit Pungașul pungașilor. Un tânăr specialist în economie: Trăiască Pungașul pungașilor,părintele profet al noii noastre ordini mondiale! Instauratorul păcii depline și al traiului cel mai decent. Cel care a construit cel mai solid sistem bancar din istorie, și a înregistrat cea mai spectaculoasă creștere și dezvoltare economică a tuturor timpurilor. Un tânăr istoric al religiilor: Trăiască regele preot al religiei bunăstării și prosperității noastre! Marele Mamona: Să nu uitați că numai eu vă pot împlini nesfârșitele voastre nevoi, și vă pot potoli permanentele pofte ale inimilor și trupurilor voastre. Numai eu vă pot acorda libertate totală și vă pot descătușa de lanțurile sărăciei și îmbătrânirii. Iar de mă veți asculta până la capăt, vă voi da negreșit viață și avuție veșnică. Jos cu uzurpatorii veșniciei,,jos cu iluzioniștii veacului! Strigătul Omenirii: Ura,ura,trăiască Anti-Uzurpatorul! Trăiască bucuria fiilor și ficelor noastre,plinitorul libertăților noastre! Marele Mamona: Și ne-adevăr grăiesc vouă, că oricine mă va asculta în nelegiurile mele va primi o tinerețe veșnică. Un tânăr judecător:Nu vom îndrăzni să călcăm legiuirile Stăpânului nostru. Vom face întocmai cu cerințele poruncilor lui. Un tânăr entuziast: Viața ne-o vom da, de va fi nevoie, pentru împlinirea planurilor tale mărețe. Vom șterge de pe fața Pământului pe toți care nu se închină „numărului numelui” tău. Căci de ochiul vederii lui pătrunzătoare nu scapă nici cea mai infimă vietate dătătoare de venit. Tânărul economost: În ochii lui, orice lucru și orice ființă sunt potențiale producții în mersul perfect al economiei mondiale. La el vin toate și de la el pleacă toate. Slăviți-l pe administratorul nostru perfect! Pe sfânta sumă a așteptărilor noastre primordiale. Nimeni nu-i poate contesta puterea câștigului. El e motorul central al activităților noastre cotidiene, vizionarul nevăzut al vieților noastre prospere. Tânărul judecător: Fără suflarea și voința lu, nimic nu se mișcă în lumea asta. Toate încercările,sforțările,năzuințele și aspirațiile noastre își vor găsi împlinirea printr-o singură ridicare de deget al acestuia. Nu e voie să fie vreo unul cu voia lui proprie. Cu toții să-și supună gândurile,faptele și vorbele acestui crunt dirijor al destinelor. Nu este permisă propria inițiativă,fără aprobarea degetului drept al mâinii mamonice, fără măreția mâinii nababului,suport fizic al identităților noastre, nimic nu-și are rostul. Totul e sortit pieririi, automutilării,distrugerii „devenirii întru sine”. Tânărul entuziast:Lăsați-vă în mâinile murdare ale curatului Mamona, și veți vedea sclipirea ochlor lui anunțând adevărul minciunii celești! Un tânăr și neliniștit poet:(cel din scena a doua) Veți simți prin retină pârjolul cel mare al gheții dinlăuntru, mirosul dulce al Iadului năpădind cu strălucire de plasmă-argint. Scena a șaptea Îmbrăcată într-un halat negru, cu o secure în mână,Conștiința morală a lumii,intră printr-o deschizătură adâncă, vechea prăpastie din scena întâi,zgâriind cu ciudă pereți imaginari. Conștiința morală a lumii:(în genunchi fiind)Sunt închisă aici de niște porci-animale. Tratată ca pe-o cârpă murdară, aruncată pentru totdeauna în uitare. În Iadul cumplit al nesimțirii. Conștiița morală a lumii avea în măna stângă o secure, iar în cea dreaptă un glob albastru pământesc, supranumit Ochiul Ființei,cel care îi aduce de știre Conștiinței morale a lumii, starea devenirii divine a lumii. Ochiul Ființei: (o voce slăbită din interiorului globului) În urma căderii conștiinței rămâne doar goana după bani, ca ideal al Iadului, doar dorința pustiului și amarul putregaiului în rest. Conștiința morală a lumii: Suprema victorie a vidului, gustul hâd al nimicniciei, e tot ce rămâne în urma războiului dintre ei, un război al câștigului pentru supraviețuire. Ochiul Ființei: Și văd cum oamenii își usucă mereu seva vieții venerând cu vuiet măreția vidului, dând importanță deosebită lucrurilor de nimic,nefolositoare. Toată ardoarea conștiinței își vede căderea în gol,voința lumii s-a subțiat întratât încât doar dorul de ființă îi mai aduce aminte de sens,de divinul destin al puterii morale. Conștiința morală a lumii: Singurii neprihăniți ce-au mai rămas tot trag cu moarte în păsări de tablă,iar sângele negru-vâscos ce curge din nori înneacă fierbinte frenetica lume a lumii,în scorbura mării pustiul duhnește a gol. Pământul cere întrajutorare.Plin de urât are nevoie de oameni. Ochiul Ființei: De oameni curați ai vieții, strângători de senzații subtile,de trăiri veșnic fertile, de genii sfinți,de simpli supraoameni. Conștiința morală a lumii: Întegul Univers suferă de o scădere a conștiinței. Printre stele se cască un enorm deficit de conștiință morală. Doar ura, războiul și sfada deșeartă sunt valorile ce câștigă printre galaxii. Ochiul Ființei: Sensul expasiunii Universului e decăderea în sine. Îngheț atemporal, dezordine maximă, sfârșitul devenirii. Conștiința morală a lumii: Și asta pentru că oamenii n-au învățat încă a-și canaliza atenția, gândurile, sentimentele, într-un mod selectiv, fără prea multă implicație, încă nu au căpătat o stabilitate în voință. Ochiul Ființei: Oh,mereu aceeași „slabă voință de putere”, mereu aceași incertitudine, aceași stare de neîncredere,de neobosită spaimă. Vai, și de câte ori nu i-am spus acestua:învinge teama omule, nu pune suflet pe orice efemeritate, pe iluzoriu, pe trecător! Au oare, ai dat de gustul vremelniciei,ori ești stăpânit de viermele vremii? Conștiința morală a lumii: În fond, nu efemerul e problema, ci scurta lor „voință de putere” de a sfinți și ferici în permanență locul și clipa în care trăiesc. Ochiul Ființei: Degeaba. Nebunie e toată înțelepciunea lumii, iar moderația stoică e la fel de efemeră ca și morala din fiece religie. Mai e totuși o șansă:iubirea. Poate ea mai îndeamnă la lucrare,căci doar ea cere o permanentă lucrare. Conștiința morală a lumii: O, și căt de repede cădem în fața efemerului! Ochiul Ființei: Cât o să mai suportăm nesăbuința oamenilor? Cât o să mai sufere mările, văzduhrile, pământul, prostia omului? Am tot obosit să văd același ciclu al nelegiuirii. Măcar,de-aș face o pauză.Parcă acuma aș cere un mic concediu de la Demiurg, o mini-vacanță ceva; în pustiul munților,sau în abisul mărilor,ori în neajunsul văzduh, să nu mai văd gunoiul lumii. Conștiința morală a lumii: Adevărul e că noi nu prea avem motiv de pauze. De ne vom opri o vreme din lucru, totul e pierdut. Lumea există în funcție de starea noastră de veghe. Cu căt ne mișcăm mai repede în trezirea lumii din somnul banului și a minciunii, cu atât încurcăm mai repede planul lui Mamona de zdrobire a lumii,cu atât crește și șansa izbăvirii, cel puțin cât a mai rămas din ea. Ochiul Ființei: Vai, sunt condamnat să mă gândesc mereu la oameni. Deja destinul lor a devenit o obsesie a mea. Conștiința morală a lumii: În cele din urmă tot ei pot alege să moară sau să trăiască. Viteza stării noastre de veghe, de trezire a conștiinței ființei e întradevăr trăire sublimă, dar și ritmul liniștit ne poate duce în profunzime. Deci să nu uităm să facem și-o pauză, căci, și Demiurgul s-a odihnit după creație. Ochiul Ființei: Și dacă în timp ce vom adormi vom fi luați prin surprindere de vicleniile slujbașilor lui Mamona și atunci când ne vom trezi va fi prea târziu? Vom constata atunci victoria deplină a vicleanului, moartea binelui pe Pământ. Conștiința morală a lumii: Nu te îngrijora,prealimpede ochi al ființei! Se va îngiji Demiurg de toate. Hai acum să adormim. Să ne odihnim scheletul metafizic cu care ne trudim! Scena a opta În timp ce Ochiul Finiței și Conștiința morală a lumii au adormit, reapar în scena, plini de entuziasm,dar cu o oarecare teamă în priviri și în voci Spirittul Veacului și Sufletul Pământului. Unul îmbrăcat în halat alb și celălalt în halat negru, pregătiți parcă pentru cea din urmă sentință asupra destinului lumii. Spiritul Veacului: Se cuvine să ne amintim, frate, în aceste momente de grea încercare pentru soarta lumii și a omului de temelia tuturor lucrurilor și de „piatra din capul unghiului”, de esența eternă a ființei ce e Logosul Bunului Demiurg. Sufletul Pământului: Întradevăr, sfințitu-sa colbul tălpilor pe unde Acesta a stat și a umblat ,multă cinste vărsa-ta pentru rodnicia pământului. Cutremuratu-sau mările și munții de blândețea privirii din inima și gândul Lui. Spiritul Veacului: Frumoase vorbe,prietene, dar de vrem să credem, mai întâi să ne curățim. Nu putem clădi nimic pe temelia vieții fără curăție. Curăția minții, a inimii, a privirii, și a tot trupul. Sufletul Pământului: Mamona îi amăgește pe oameni cu tinerețe veșnică, și cu libertate totală. Dar ei nu știu oare că adevărata veșnicie a tinereții e pregătită cu răbdare în Luminata împărăție a Fiului Bunului Demiurg? Spiritul Veacului: Și în acea Împărăție nu vor fi decât trupuri noi de slavă eliberate de povara putrezirii și a nerodniciei. Sufletul Pământului: În adâncul negrei prăpăstii va colbăi veșnic cenușa vânzătorilor de iluzii. Acolo își vor purta viclenia toți vrăjitorii lumii, în frunte cu Mamona. Spiritul Veacului: Iar cine nu va merge după ritmul vieții va cădea și va devia de la procesul evoluției, rătăcind veșnic pe spirala istoriei. Sufletul Pământului: Doar lucrătorul virtuților va ieși biruitor la schimbarea lumii. Spiritul Veacului: Oricum, deja mă simt condamnat la nefericire. Întreaga conștiință morală a lumii adormită, împreună cu venerabilul Ochi al Ființei, detectorul de decadență, mi-au lăsat în grijă verificarea mersului lucrurilor. Sufletul Pămîntului:Nu te plânge, și nu spune că Demiurg te-a făcut nefericit. Lucrează cu demnitate darurile primite de la El. Spiritul Veacului:Și pe deasupra văd cum lumea e îngrădită de îngeri ce păzesc pe administratorul bunurilor omenești. Asta atâta timp cât va considera Demiurg de cuviință. Refăcându-și adevărata înfățișare Marele Mamona rânjind satisfăcut de odioasa conferință di Republica Adolescentia: Marele Mamona: Degeaba vă chinuiți să fiți „înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii”, voi nu mai aveți nici o putere asupra lor. Ei tot pe-a lor o trag. I-am învățat viclenia cu care tare m-aș mira să nu mă viclenească chiar și pe mine însumi. Școliți la școala țeparilor vor ști a înfinge țepe de pe unde nu gândești. Spiritul Veacului: Nu e de mirare că pe cel mai mare om născut vreodată din femeie, pe profetul Ioan, mucenic al curăției l-au omorât prin tăiere capului. Însă pe chipului capului său tăiat se vede încă ecoul mustrării. Marele Mamona: (râzând în hohote) Iar acum, nu-i așa, vreți să vă pregătiți, și să-i învățați și pe aceștia întâlnirea cu Marele Mire Împărat? Și le alegeți haine curate, pregătind armele dreptății înaintea vrăjmașului? Sufletul Pământului: Piei, nerușinatule! Marele Mamona: Desigur. Demiurg va veni și va reinstala în lume liniștea și buna dispoziție. Dar,ce vor face sărmanii mei fără muzică, fără distracție, fără femei, fără bani,băutură? Se vor plictisi de moarte. De aceea eu le voi propăvădui salvarea din ghearele plictiselii, și-i voi face ai mei prin distracție fără oprire, prin promovarea dezmățului total. Spiritul Veacului: Minciunosu-le! Partea cea bună a existenței este doar fapta credinței, comara din ceruri care ne așteaptă. Marele Mamona: Proștilor, voi nu știți cât sunt ei de slabi în fața efemerului! Nu e de mirare că au la origine substanța trecerii, iluzoriul. Nu-i puteți câștiga dacă nu le veți da întâi fericire imediată. Sufletul Pământului: Dar fapta cea bună niciodată nu se ia de la ei, ea rămâne contabilizată. De aceea noi încercăm a plămădi în ei gustul faptei bune, și nu îl ademenim cu nimicuri. Marele Mamona: Binele niciodată nu poate birui răul, pentru că între ele nu este împărtășire. Spiritul Veacului: Dacă cineva întrerupe legătura cu Bunul Demiurg, greu va mai putea reveni la realitate. Rămâne mort în iluzia pseudorealității. Sufletul Pământului: Și dacă nu astăzi, să fim siguri că mâine sau poimâine de-i vom cere ceva cu folos, El negreșit ne va ajuta. Marele Mamona: Vă e teamă cumva de neajutor? Spiritul Veacului: Teama e necesară, pentru că prin ea ne educă natura. Așa ne putem supune legilor, ne putem căli. Și de aceea, în lume sunt numai legi, dar în final va răspunde fiecare pentru sine însuși. Sufletul Pământului: Adevărata înțelepciune e așadar înaintea tronului Lui Dumnezeu. Marele Mamona: Spuneț-mi, vă rog, de ce anume aveți nevoie pentru a mă alunga pe mine și pe slujbașii mei din programul mântuirii? Spiritul Veacului: De post. Avem nevoie de post nu doar pentru a te alunga pe tine și pe slujbașii tăi, ci pentru o aerisire a minții și a inimii, pentru dobândirea cu spor a adevăratei înțelepciuni. Iar post înseamnă renunțare la fructul faptelor neroditoare. Sufletul Pământului: Cei care exersează postul la infinit , doar aceea sunt adevărații fii ai luminii. Marele Mamona (îngândurat): Și ce anume vă așteptați de la post, gest de altfel tâmpit, absurd aș putea spune. Spiritul Veacului: La dobândirea sfințeniei,calitatea eternă de prieten al Demiurgului. Marele Mamona: Așa deci. Lasă, că voi avea eu grijă să-i fac pe oameni să uite de post , de rugăciune și de alte asemenea. Doar pariul făcut cu Demiurgul trebuie neapărat să-l câștig. Nu degeaba mă numesc ăștia Pungașul pungașilor. Îi voi ospăta mereu din fructul faptei nedrepte.(această replică și-o spune puțin șoptit către sine însuși sau către strigătul omenirii) Cortina .