Ciobotaru Cristi

Mi-au mai rămas bilete la singura plecare așteptată tu-mi cânți pe suflet când îmi răsună liniștea în profunzimi cu degetul fixat pe chitară între corzile trecerii îmi grăbești trecerea cu un

Din nervul optic al lumii sculptată viziune a zbaterilor inutile cu iz de reîncarnare un fel de punct și de la capăt mai poți crede salvarea stă în sărutul unei statui atingerea

Aș vrea să sper că pot tăia clipa asta prinsă cu tot dinadinsul de colțurile orelor și că ne vom vedea pe tărâmul rotund într-o nouă încercare fără tic-tac doar câteva raze o terapie de

Gust din curgerea zilelor câte puțin din luna consemnată în adăpostul trecătorilor pașii pe nisipul fierbinte semne de lumină drumul prin pasajul momentelor spre o nouă sculptură din sarea

O zi sub semnul exclamării răsare pe cerul stins ceasul ticăie în așteptări curge prin ovalul nebun o strângere de mână sărutul cald din pântece nașteri pe culmi dorință ascunsă un minut să

aici se sfârșesc condamnările nici un vers comun pe culoare separate doar noi ne vom deschide din tăișul sărutului pe rugul aprins al dorințelor ne vom naște din brațe genunchi în toamna celor

scriu și însemn pe nori fiecare pas timpul derulează momente întru dragoste nebună când vinul va marca prelungirea buzelor deschide cerul pentru trăiri inegalabile să bem din sângele clipei

Dacă dragostea e un mod superficial de a te afirma peste timp, nimeni nu mai spune ce simte, de ce mai avem nevoie de cuvine? Asta e întrebarea care îmi macină fiecare pas, într-o lume care se afundă

în verticalitatea zilei din chiria timpului vibrează muzica asta se zbate în brațele tale prin fumul dens al dorințelor rămâne o călătorie pe fâșia de suflet în buzunarul rupt două bilete la

dimineața asta pășesc pe cerul dezvelit sculptez coapsele cu brațele celor plecați și caut neîntrerupt ieșirea din moarte visul încrețit pe scoarța așteptării doar să crezi în urcarea

cum să simți de la distanță poți traversa culoarul peste timp doar în gând pe brațe ridurile ultimei îmbrățișări din afară suntem doar clipe în cădere gustul amar al gesturilor pe

Rămâi cu mine prin scurgerea vremii cât e de târziu granulele amintirii curg prin tunelul trecerii continuitate totul rămâne gravat aici pe tabloul momentelor noua dimensiune e un loc chiar

Pătrund într-o altă realitate nu mă mai tem aici te găsesc prin amintiri prin hărțile gândului mi-e ușor aici trecătorii par celule acum e liniște prin tine cunosc noua climă îți dăruiesc noul

nimic nu se schimbă la masa tăcerii nici scaunele crescute din cuvânt în mine stropi de lumină dau contur clipelor suprarealiste sculptate de brâncuși poate pe umeri vei însemna ceaiul ăsta

Azi când am spart ceainicul în speranța unui duh al dorințelor a zis să-i cer orice chiar și dragoste totul cu acordul ei câteva versuri de suflet ca un fel de incantație să ard mocnit

Pe străzile astea cu lumini paralele cuvintele își caută locul undeva pe suflete pe site ele prind rădăcină udate de izvorul artei din cercul unor poeți mi-au crescut tălpile descoperind

Pe străzi lungi capătul e departe aud un psalm vocile unor îngeri mă cuprind cu aripile un loc de odihnă la jumătatea drumului trec prin vântul opus sunt cu tine câți pași au trecut pe

În zadar căutarea unui loc de cazare la înălțimea fericirii să simți gustul buzelor în toate formele pe toate dorințele nerostite duc tăcerea prin zgomotul ușilor în suflet toate sosirile poate

Din formele sculptate pe suflet o altfel de muzică imprimă pașii pierduți la fiecare sosire păstrează un loc la masă cu îngerii să-ți spun câte vise în sens unic au consolat întâlnirile

din muzica asta însemn marginile petrecerii într-o continuă expansiune pe harpa dorințelor din umbră nimeni nu mai pășește desculț pe mozart s-ar pierde ritmul spre moarte doar în cuvânt o

N-am înțeles de unde atâta liniște bați la ușă senină ești cu mine pentru un anotimp îmi aduci singura stare pe inimă ce viscol îmi va pătrunde sub cămașa iubirii ne învelim cu razele

când inima zvâcnește de aș putea aduna în pieptul tău sângele pierdut să rup pânza deșerturilor în două miraje de mângâieri neprogramate și efectul nisipului pe trupul ud printr-un tunel al

ce mă împarte în cioburi de cenușă când stau pe fotoliu la marginea unui gând și cursul jaluzelelor se varsă din tălpi singurul semn că plopii s-au aplecat peste tine cu frunzele lor