Poezie
Dacă m-ai iubi
Muguri îmblânziți
1 min lectură·
Mediu
Dacă m-ai iubi
Aș putea să las cafeaua să dea în foc dimineața,
Nu l-aș înjura pe șoferul care mi-a stropit rochia nouă
Aș decoji cu răbdare portocalele cu coajă tare.
Dacă m-ai iubi
Aș avea grijă de mine
Mi-aș întinde pe piele tinctură de miere
Mi-aș pune apă de vie
În ochi.
Să te văd mai bine,
Să te văd. Mai bine...
M-ai iubi...
Mi-aș pune pe tavan stele fluorescente
Aș asculta sonate pe urme de comete
Luni pline, nu mi-ar fi străine.
Caii ar alerga prin mine, cu salbe de flori sângerii
La gât. Mi-aș vedea părul crescând
În rădăcini. Sevă mi-aș trage din spini,
Altceva n-aș vrea decât gura ta
Dacă m-ai iubi... aș face o cafea
Și dacă întâmplător s-ar înfoia și s-ar vărsa
Pe aragazul proaspăt curățat
Chiar și așa tot n-ar fi enervant
Mi-aș împleti duminica de stat în pat
C-un braț de frunze-n rouă
Ni s-ar părea doar nouă
Că oamenii au pleoape-libelulă
Stând gură lângă gură absurd
Și neștiind ce-nseamnă un sărut.
Dacă m-ai iubi...
002.068
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ciobanu Claudia
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 173
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 30
- Actualizat
Cum sa citezi
Ciobanu Claudia. “Dacă m-ai iubi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ciobanu-claudia/poezie/14138660/daca-m-ai-iubiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
