Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Figură de Stil

2 min lectură·
Mediu
O figură de stil e o suprafață plană.
Fără colțuri.
Unghia mare de la piciorul stâng mi-a căzut
După ce am pictat-o cu cerneală.
După cerneală, am încercat să scriu cu cretă, nu s-a prins. Nici pixeli, nici PhotoShop.
Știi că e lucioasă... .Alunecă șoseta pe ea.
Iarna mi-era frig la picioare, dar nu purtam șosete.
Taică-meu se enerva și mă trântea de pernă.
N-a fost asta vreo problemă existențială.
Am înțeles că șosetele nu sunt făcute pentru picioarele mele.
O vreme, mi-a fost tot frig. Mama spunea că am circulația sângelui proastă.
Mi-era frică. Celor născuți în zodia balanță
Le scrie pe internet că vor avea probleme cu articulațiile.
Așa era. Noaptea mă dureau încheieturile. Îmi venea să-mi frâng picioarele cu mâinile.
Dar n-am făcut-o.
Ar fi rămas mâinile nefrânte. Și știi câte pot să fac cu mâinile...
Și chiar dacă, s-ar găsi totuși cineva să mi le frângă și pe astea,
mi-ar rămâne ochii.
Tot aș vedea prin cămașa ta descheiată la un nasture.
Chiar dacă ochii nu mi se închid când dorm, să spunem că i-ar închide timpul.
Dar mi-ar rămâne gura să te mușc. Fără dinți, mi-ar rămâne vocea. Vocea!
Ți-aș urla în ureche din toate încheieturile:
O Figură de Stil n-are Colțuri. O figură de stil e Rotundă!
001.336
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
213
Citire
2 min
Versuri
23
Actualizat

Cum sa citezi

Ciobanu Claudia. “Figură de Stil.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ciobanu-claudia/poezie/14121180/figura-de-stil

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.