da-mi mana ta
sa ma agat de ea
ca de un vis
sa ma legan de ea
ca intr-un vis
da-mi visul tau
sa-l cuprind ca pe o
mana
sa zbor agatata de el
pana pe acoperisul norilor
da-mi mana ta.
e un avion
zburând pe deasupra
umbrei unui gând
e un aeroport
demolat
bagaje aruncate
agățate de stele
e un eu
suspendat
între prezent și
plecat
un trecut ruinat
viitor inventat
cerul si-a desfacut bratele
si ne-a cuprins
intre vise si nori
eu mi-am desfacut visul
l-am despachetat
si am inghitit tot continutul
de atunci plutesc
printre valuri si ganduri
cu gandul la
am schimbat foaia
sau foaia m-a schimbat
pe mine
m-a aruncat cum
avortezi un cuvânt
îl smulgi din tine
ca pe o amintire
indezirabilă
alerg pe acest câmp
negru numit viață
mă lovesc de
gura mea saruta
chipul tau tatuat
in inima
ochii mei saruta
ochii tai
care si-au aruncat
privirea
in inima mea
bratele mele imbratiseaza
sangele tau care
pulseaza
in inima mea
gura mea
nu știu de ce
soarele plânge
lacrimile galbene se
scurg prin crăpături și
ajung în mine
orașul pare atârnat de cer
prin mine circulă
mașini
cutremure
furtuni
mă izbește viața
și
îmi spun o dorință
care începe să crească pe
tulpina inimii
până străpunge cerul
tu ești acea dorință
te strâng între pleoape ca
pe lumină
te prind între pereții viselor
și te presez să te
mă înfing în vid
ca un cuțit în carne
sfârtec aerul cu
privirea
de pe limbă îmi cad
cuvintele
zdrobite între dinți
mănânc din viață
să-mi ostoiesc foamea
de tine
mi-e dor de glasul
primavara paseste spre tine
se cuibareste in
ochii tai
se ascunde in inima ta
cu toate florile si
apele care se varsa
se revarsa prin
ferestrele gandurilor
inundata de iubirea ta
vaslesc
mi-am dresat
păianjenii
cu piciorușe galbene
să plângă
îmi înfulecă tristețea
și-mi fug prin sânge
mi-am făcut o
pânză de păianjen
în colțul sufletului
unde se agață lacrima
mi-am prins
rămân suspendată
între privirea ta și gol
mă prăbușesc în
adâncul vieții ca
într-o mare
învolburată
sper să mă salvezi
să mă prinzi în
năvodul brațelor tale
am obosit să sper
speranța
să ne aruncăm în mare
să aruncăm marea peste noi
în noi
să na învelim în valuri
valuri de iubire
să zburdăm pe plajă cu
soarele în plete agățat
furișat în privirile noastre
care stau întinse
când pasărea zboară
noaptea se prăbușește
se rostogolește în abis
trăgându-și umbrele
când pasărea zboară
cerul își deschide brațele
să primească lumina
când pasărea zboară
cântecul ei
în pădure era
un copil
în copil era
o poiană
în poiana din copil
se zbenguiau
căprioare
în căprioare
goneau poiene
în mine este
un copil
o poiană
o căprioară
toate
ce înălțare
dincolo de sabia cuvântului
care taie respirația în două
te respir ca pe aerul primăverii
îmbibat de soare
de flori
de viață
albă și în adiere
ca o perdea unduită de
ține ochii închiși
când te sărut
să nu-mi vezi sufletul
alergând prin tine
păsările cântânde se
vor izbi de tâmpla ta
să-ți vor zbura prin glas
soarele își va stoarce
lumina și-o va
mi-ai înșfăcat inima
mi te-ai înfățișat
ca o pădure
copaci cu rădăcini
retezate atârnați
de capătul nopții
timpul fuge prin
vene și se izbește de
sângele clipelor
ochii larg deschiși
dansul florilor
aerul
se prăbușește în
mine
mă întind peste
coastele muntelui
vis de piatră
lovind fereastra
cioburile privirii
adunate în palma
vântului
soarele se prelinge
pe pereții
câtă durere răscolește în mine
o lacrimă de-a ta
cade ca o stâncă peste suflet
și-l doboară
îmi șterg inima cu batista
să-i îndepărtez suferința
plâng cu petale
lacrimi de sânge se
șterg fruntea vieții
cu batista
alergare la maraton
viața fuge gonește aleargă
ca disperata
de azi spre mâine
de mâine spre viitor
viitorul roz o așteaptă
să-i înmâneze premiul
premiantă
eu
mă lovești în miezul
gândului cu
privirea
mă dezlegi de mine
mă prinzi de tine
ca pe o eșarfă fluturată
de vânt
îmi arunc dorul de
tine în
brațele dimineții
îți mângâi cuvintele
rămase în
ne-am întâlnit într-o
vară
când noaptea cădea
peste noi
ca o cortină peste lume
închizându-ne după ea
marea-și scutura trupul
încercând să se agațe
de noi
se zbătea clipa
înfiptă între
nu-mi gâtui amintirea
cu tine și mine
sub trupul lunii
încolăciți de timp
cu buzele contopite
pierdute de sine
în sine
nu-mi sugruma visul
cu tine și mine
sub trupul soarelui
răsărit de
mi-ai răpit timpul
urlă viața
lovind cu piciorul în
inima mea
până o pasăre albă
se rupe din mine
și zboară spre inima
unei stele
mi-ai răpit gândul
se plânge
pasărea
cu privirea
CS