Cioban Stela

îmi sângerează clipa rănită îmi sângerează viața în alb se scurge printre aripile îngerului s-a prăbușit în sine un suflet demolat din ruine se arată îngerul puțin pătat cu noroiul

mă agăț de gâtul vieții viața se înfășoară ca o sfoară de gâtul meu îmi gâtui timpul și-l arunc din mine de pe mine iau suferința de un picior pun un picior pe suferință sufăr de prea

nani nani dormi ușor vis cu aripile rupte-n zbor jupuitorul de nori dealurile verzi decorjite rupte rănite sângerează grăbite eu mă grăbesc să evadez din prezent dar mă grăbesc lent mă

el era o frunză biciuită de vânt eu eram o ramură ruptă de dor frunza s-a lipit de ramură îndrăgostită i-am simțit verdele prelingându-se pe mine curgea ca un sânge târâind iubirea

hai să-mi culeg de pe câmpul vieții recolta de visuri soarele cu dinți mă mușcă de inimă se anunță vreme bună cu ceva primăvară târâindu-se printre nori mă târâi și eu prin

tu-mi întinzi glasul plin de cuvinte ca un pahar eu beau din eu sorb din iubire curge prin mine inundație în inimă gândul sinistrat se mută în locuința de soare de sare pereți care se

te-am iertat cum ierți un câine care ți-a sfâșiat visul înot în valurile de sânge sunt o corabie cu toate pânzele sufletului umflate de plâns țărmul vieții se arată altcineva se îndoapă din

am plantat în acest pământ semințele inimii care vor rodi pasări un stol de sentimente cu aripi de pescăruși care zboară alb peste cerul gândului când pășesc prin acest loc al uitării de

tot liniștind tăcerea să nu țipe smulg răsăritul de pe cer și-l cos în mine cai galbeni pe poteci de soare se aruncă în prăpăstii nechezând tot fugăresc cărările din inimă spre mâine

cer de cenușă scrum de stele se năruie timpul ca un copac putrezit adorm lângă marea cu spume la gură valuri turbate mușcă din țărm ancorează vântul în portul vieții pustiu ploaia sfâșie cu

cearcănele nopții chipul înmuiat în întuneric pașii sacadați ai vieții plecând să doarmă eu ca o panteră în cușca iubirii mă lupt să mă eliberez de tine nu pot dormi număr stelele de pe

bat în pereții gândului căutând o scăpare îmi descui privirea și o las să alunece peste întuneric la capătul tunelului luminează o stea înfiptă în beznă mă prind de raza ruptă mă

e din sârmă ghimpată viața mi se înfinge între coaste ceva îmi smulge zâmbetul de pe față un întuneric cu colții albi sticloși sfâșiind aerul luna e încarcerată între fiarele