Cioban Stela

legea legea iubirii nescrisă sau scrisă înscrisă închisă în temnița inimii fărădelegea iubirii mi-ai măcelărit sufletul cu cuțitul infidelității când corbii privirii tale au coborât

albastru scurs din ochii tăi îmi inundă gândurile mi-e atât de dor de tine încât plânge viața cu lacrimi de întuneric negre ca pământul proaspăt săpat în care îmi îngrop

magnetic mi te-ai lipit de gând te smulg apele dintre ape te smulg pleoapele dintre pleoape îmi curgi prin sânge prin viață mă inunzi cu chipul tău ești un copac crescut din mine

doar un sarpe îmi mai mușcă inima pizma această ciudă pe viață că trece nepăsătoare prin venele sufletului o să-mi răsucesc arcul privirii pentru a prinde iepurii albi care țopăie pe

hoinăresc unii prin inima mea nu știu cum au ajuns acolo poate căzând de pe o stea poate desprinși din alte locuri nu știu câți oameni am în mine dar știu că uneori mănâncă din inimă

eu plină de fericire revărsare ceva ca un gând gravid cu idei gemene frunze fug din copaci copacii fug din peisaj drumuri asfaltate cu visuri alunecarea de mașini albe care-mi tamponează

nu moare acest anotimp al vieții în care totul se ofilește toate nădejdile au fugit fugărite de cai și umbre frica de întuneric mi se înfinge în inimă fiecare minciună dă năvală pe

zăvorâtă în adânc printre vietățile visului mă prind de țărmul în care îngrop iluzia totul e doar o iluzie care se repetă la nesfârșit acum moare acum se ridică din groapa minții și

descâlcesc răsăritul din orizontul privirii tale la adăpostul cuvintelor ca sub acoperișul norilor din care picură lumina nevinovată de a fi trădat viața mângâi cât e ziua de lungă chipul

câinele mi-a lins tâmpla zâmbetului mi-a smuls cu colții limba dintre cuvinte strigam dar glasul îmi cădea înainte ca un om amețit poticnindu-se de pietre de ape de aer am întins mâna

este un supliciu îmi torturez gândul nărăvaș îl biciuiesc până rănile sunt niște șanțuri din care țâșnește sângele dorințelor nu vreau să rămân agățată de trecut ca de ștreang

acest strop de timp picurat în inima mea te cuprinde pe tine frunzele foșnesc în urma ta ca niște îndrăgostite șoapte ziua zace în palma ta dă -mi și mie o bucățică de viață să -mi

neclar ca și cum privesc printr-un perete de ceață văd viața ca pe o fantomă cărând în spate moartea văd un orizont înfrânt lovit de capătul privirii mele undeva un copac își

pulsează zvâcnește trecutul ca o rană infectată puroiul se revarsă se zvârcolește ca o râmă viața să muște soarele să-l frământe între dinți a fi înseamnă a muri cu fiecare clipă viața e o

am primit cadou de Crăciun un înger și-a deschis aripile și a zburat prin inima mea înmărmurită tu ești acel înger care ai intrat în viața mea printr-o spărtură a cerului chipul