Timp

Folosirea repetată a prenumelui relativ "care" știrbește din valoare. Și din răbdarea cititorului de a duce lectura la capăt. Jumătatea ultimă a poemulu este simplistă, cu aruncarea jucăriilor în privire. Prima jumătate... cam prăpastioasă. Tare pesimistă.

"Pronumelui". Nu "prenumelui". M-am grăbit, scuze.

Pentru lectură și sugestie dar eu nu consider că ar fi ceva de modificat la poem...și nici nu-l percep că fiind așa pesimist. Chestie de interpretare și gust...fiecare are dreptul la părerea sa.

pe această construcție Dragoș are dreptate în ceea ce privește pronumele

primul “care” l-ai putea înlocui cu “unde”

spor!

am intervenit inițial pe grabă (eram la sala de sport)

să spun o vorba și despre poem

cuminte tai felii de zi
înghit orele și le diger
timpul fuge prin mine
ca un câine
fugărit de hingheri
- aici cred că ar trebui să dezvolți ideea. dacă ai ales că fuge cumva anume, ar trebui completat. sigur ai imaginea în minte. altfel ar fi de lăsat doar fuge prin mine, fără ca un câine fugărit de hingheri.
găsește adăpost? scapă? îl salvezi?

apoi, partea care urmează este un alt tablou, deoarece între prima parte și a doua nu se face o legătură de trecere.
cumva copacii aceia se prăbușesc din cauza timpului hăituit?
iar tu ești victima timpului care, în goana sa disperată, dărămâ copacii?


copaci se prăbușesc peste
inima mea unde
sângerează clipele în
care viața
și-a luat jucăriile și
a plecat
să arunce cu stele în
privirea mea.

altfel îmi place cum întregul este tăiat în felii, zile, ore, clipe… ultima clipă, sugestiv prezentată, în stelele aruncate în priviri, asta după ce, ironic, și-a luat jucăriile


plăcută ideea

Pentru interpretarea dată poemului...