Să mai cuceresc o secundă
în sensul invers al stelelor ,
îmi pun în palmă un cântec
mai aproape de grădina cu primăveri
și mut închisorile
dincolo de nebunie
să am timp
să cresc arbori
între
Când m-ai născut, mamă,
mi-ai pus beton în călcâie
și prea puțină sare între coaste,
m-ai legat cu cătușe
de un suflet transparent.
Dacă mi-ai vedea acum
ciolanele din oglindă
nu ți-ai dori
Dute acasă
și îngroapă securea,
dacă mă trage mama de urechi
nu m-ai văzut pe acoperiș,
să-i dăm bice
să nu ne ardă la tălpi
asfaltul din gura satului ,
eu nu încerc decât să te arunc în
Copacii cu priviri de blânzi
m-au izbit în tâmplă
și n-am mai putut să-mi aliniez gândurile,
pe fereastra spartă din ochi
s-a așezat o idee
și n-am mai vrut să-mi controlez conștiința ,
Jumătate de noapte
mă sfâșie vise,
de n-ar veni să mă trezească
trecute prin timp coșmaruri
viscerate,
resturi de gânduri
și frânturi de lumini
stau la pândă să înfulece șoapte,
din
Îmi savurez cafeaua ca și când nimic nu ar fi mai important decât să urmaresc zborul unui fluture clandestin în lumina difuza a dimineții...
pe jos zac hârtii din \" nebunia\" unui delir
Îngerul s-a spovedit
apoi te-a mușcat de lobul urechii
fiindcă nu știa să sărute,
cum picurul de sânge i-a stârnit
zgomotul de oase sparte,
a numărat până la trei
și s-a refugiat întro viziune
Să mai cuceresc o secundă
în sensul invers al stelelor,
îmi pun în palmă un cîntec
mai aproape de grădina cu primăveri
și mut închisorile
dincolo de nebunie
să am timp
să cresc arbori
între
Albul acesta ,scăpat haotic prin mine, deschide uși ...
mi se face curent.
Nu puteai bănui că aseară,
nemaiavând tăceri între noi,
mi-am spart un plămân
să văd cîte aripi mai rămân
Mi-am îngropat securea
cât mai adânc
și primăvara creștea crudă
printre stivele de orgolii,
pot să jur că mi se zbate
ochiul drept
să pun frustrarea la îndoială
și mă judec
să o arunc în fața
Eu nu mai știu dacă
am fost doar humă însuflețită
sau pulpă de căprioară,
n-am mai prins demult
un apus de soare
să-l înfulec la cină
când stau oasele să mă analizeze
cu ochi unei Eve
Atâtea suflete
neânghițite,
nici la masa de prânz,
nici la masa de seară,
se dospesc pe cerul gurii
încălecându-se,
noaptea sparg
pereții de sticlă ai memoriei
și invadează retina
profanând
Frumoasă pierdere inofensivă
gaura aceasta din călcâi ,
de ce aș mai interzice
respirația căutării,
o mecanică adulmecare
poposește în contur,
dacă vreun logic ar forța marșul
unui duș
În linia întâi a numitei Iubiri
Am săpat tranșee pentru lacrimi și
Totuși ,
Santinela anunță ploaie,
Sunt multe șoapte ghimpate
Dar pot să dezerteze buze,
Poate chiar Cineva
Să treacă prin
Copacii cu priviri de blanzi
m-au izbit in tampla
si n-am mai putut sa-mi aliniez gandurile,
pe fereastra sparta din ochi
s-a asezat o idee
si n-am mai vrut sa-mi controlez constiinta ,
Să simt că zbor,
în spațiul meu înghesuit
de fluturi
până la degetul stâng,
pe cer, te juri,privindu-mă
că am față de înger colorată.
Mai bine nu,
adună frunzele de pe aripi,
să nu te
ă î â ș ț Ã Î Ș Þ
Ninge ușor peste oraș, aproape că fulgii se topesc în adierea crivățului
smalțuit dar instetic de dur pe fețele trecătorilor.
Stau dincolo de oglindă privind orașul
Mi-am îngropat securea
cât de adânc
iar primavara creștea crudă
printre stivele de orgolii,
pot să jur că mi se zbate
ochiul drept...
să pun frustrarea la îndoială
și mă judec
să o arunc în
Am desenat o lacrimă
și brusc,
pielea a făcut valuri peste
un craniu deshidratat,
nu mai știam
cum să țin pumnii deschiși
fără să nu fiu bănuită
de însingurare
și adulmecam pofta
de a-mi
M-am întins pe o tăcere anonimă care promitea îngeri și arhangheli
așteptând... să aprind întunericul sau să-mi las lașitatea să curgă printre umbre, liber arbitru într-o întâmplare imediată... nu
Imaginea din oglindă
Am înlocuit privirea
cu un zâmbet
pe urmă mi-am pipăit buzele
să fiu sigură că n-am să te mint,
am tot adunat semne de alint
împrejurul măinilor
și-am trimis toate
CC