DIMINEAÞA

Îmi savurez cafeaua ca și când nimic nu ar fi mai important decât să urmaresc zborul unui fluture clandestin în lumina difuza a dimineții...

pe jos zac hârtii din \" nebunia\" unui delir scriitoricesc ce încă mai bântuie undeva între \" mine\" și \" eu\" fără un scop precis...

în aburul ceștii de cafea demonii pot apărea nevinovați dacă tentația depășește criza sistematică a singurătății!

Și totuși ..e o liniște dumnezeiască,mă uit la cuvinte,privesc la pereți și...atât.

Nu-mi vine în minte nimic sau aproape ,fiindcă străduindu-mă să anulez impulsurile necesare,anulez aruncarea în plin.

Încet umbrele de pe pereți coboară spre podea avându-mă în rolul ingrat de mobilă adiacentă mesei sau pur și simplu decor coloristic inhibat de prea multă nemișcare!

În sfârșit, ceașca e goală și mă trezesc din amorțirea unui spectacol în care experiența nu are nici un cuvânt în viziunea unui \'alter ego\" ascuns dincolo de ușă!