e vremea cuvintelor trimise înainte

parcă Dumnezeu obosise și își uitase chipul în două siluete identice vernisate în alb căzute deodată în visul meu tatăl ținea în mână o duminică își hrănise fiul din ea cu mult înainte acum numai cuvinte mai apuca pe stomacul gol în biserica zilei doar garoafa roșie de la rever îi înstrăinase