Pe pașii mei s-au impregnat
Atâtea gânduri nesupuse,
Atâtea lacrimi reci, nespuse
Încât au provocat noroi.
Noroi sărat... Se întărește
Și pașii îmi devin mai grei,
Lăsând o urma-adâncă-n
E scrum albastru de țigară
Pe foaia rece-analfabetă
Și gândurile încet se-nalța
Printre particule de fum,
Se-nvăluie tăcute-n ele
Și se ascund să nu mai iasă
Ca din minciuni vreun adevăr
Să
Sângele realității pătează fad
Sufletu-mi chinuit de dorințe,
Ce ard nesfârșite, de chinul căinței
Fuge și vântul cu aripi de vise
Se-nalță, atinge și piere-n nimic,
Căci nu te-a găsit.
Și dor
Îți curge lacrima de-argint
Pe chipu-ți gri și rece,
Pierdut, metalic m-ai cuprins
Să văd ce se petrece.
Te-ai îmbrăcat în catifea
Să îți ascunzi răceala,
Să mă ucizi încet, încet
Cu marea
Privesc prin geamul spart,
Prin uși întredeschise
Privesc speranțe moarte
Și gânduri indecise.
Mă doare vântul putrezit
Ce arde-o amintire,
Rupându-ți aripi albe
Să mă-nvelesc pe mine,
Să-mi
Mă doare oglinda ce-mi zâmbește
Cu zâmbet ars și ochi prea verzi
Înecați în lacrimi calde,
Prea fierbinți ca să îi crezi
Că ploaia îi va vindeca cândva...
Cu bratele-i pe trupul meu
Ar vrea să
E doar un gând
Pierdut prin puncte
Prin lacrimi moi, reci și absurde,
Prin vorbe fară de-nteles,
Necunoscute...
Sunt albe pagini de caiet
Așteaptă timpul, îngălbenirea
Căci au uitat de mult
Respir chiar dacă nu vă place.
Știu că nu e etic să trăiesc
Așa cum place numai mie
Să fac ce simt și ce gândesc..
E vina mea că vă e teamă?
E vină mea că vă ascundeți
Sub aparența
O lacrima trista
De dor inspirata
Atinge usor
Clipa patata
Cu sange de vise
Ucise barbar
De realitatea asta
Inchisa-n pahar.
Timpul de cristal
Pretuit mai demult
Se
CS