noroi...
Pe pașii mei s-au impregnat Atâtea gânduri nesupuse, Atâtea lacrimi reci, nespuse Încât au provocat noroi. Noroi sărat... Se întărește Și pașii îmi devin mai grei, Lăsând o urma-adâncă-n
scrum si ganduri...
E scrum albastru de țigară Pe foaia rece-analfabetă Și gândurile încet se-nalța Printre particule de fum, Se-nvăluie tăcute-n ele Și se ascund să nu mai iasă Ca din minciuni vreun adevăr Să
pentru tine...
Sângele realității pătează fad Sufletu-mi chinuit de dorințe, Ce ard nesfârșite, de chinul căinței Fuge și vântul cu aripi de vise Se-nalță, atinge și piere-n nimic, Căci nu te-a găsit. Și dor
metalic
Îți curge lacrima de-argint Pe chipu-ți gri și rece, Pierdut, metalic m-ai cuprins Să văd ce se petrece. Te-ai îmbrăcat în catifea Să îți ascunzi răceala, Să mă ucizi încet, încet Cu marea
rece..
Îmi cade chipul iar în sânge, Încerc să mă agaț de voi, Dar palma voastră arde, frige Și mă lovește rece-n zbor. Mi-s ploile suflet pereche, Ascultă tainic gândul meu Și-n sarea râurilor
Prin geamul spart...
Privesc prin geamul spart, Prin uși întredeschise Privesc speranțe moarte Și gânduri indecise. Mă doare vântul putrezit Ce arde-o amintire, Rupându-ți aripi albe Să mă-nvelesc pe mine, Să-mi
Mă doare
Mă doare oglinda ce-mi zâmbește Cu zâmbet ars și ochi prea verzi Înecați în lacrimi calde, Prea fierbinți ca să îi crezi Că ploaia îi va vindeca cândva... Cu bratele-i pe trupul meu Ar vrea să
E doar un gând...
E doar un gând Pierdut prin puncte Prin lacrimi moi, reci și absurde, Prin vorbe fară de-nteles, Necunoscute... Sunt albe pagini de caiet Așteaptă timpul, îngălbenirea Căci au uitat de mult
Etică
Respir chiar dacă nu vă place. Știu că nu e etic să trăiesc Așa cum place numai mie Să fac ce simt și ce gândesc.. E vina mea că vă e teamă? E vină mea că vă ascundeți Sub aparența
Clipa
O lacrima trista De dor inspirata Atinge usor Clipa patata Cu sange de vise Ucise barbar De realitatea asta Inchisa-n pahar. Timpul de cristal Pretuit mai demult Se
