Un infinit de ape stranii,
Se-aștern în calea mea,
Purtând gându-mi departe,
Adânc în mintea ta.
Iar apele amare,
La picioare mi se-nchină,
Și plâng dupa iubirea noastră,
Și plâng mereu,
Stau întinsă-n pat pe spate,
Ochii mi-s închiși de mult,
Lumânările mi-s stinse toate,
Iar visele-aduse de vânt.
Corbii-mi mușcă-ncet din carne,
Sângele curge încet,
Mâinile-mi
Pădure-mbălsămată,
Cu râuri mici de sânge,
Cu căntec surd și sumbru,
Ce crengile îți frânge.
Pădure-mbălsămată,
Portret firav de morgă,
Pictat în a mea glastră,
Căntat de-a mea
Doar el și ea tot singuri stau,
Afară-n cimitir tot plouă,
Doar el și ea tot singuri stau,
Cu picuri mici ca și de rouă.
Doar el și ea tot singuri stau,
Și mintea lor se-mbată,
Doar el
CN