Poezie
2000 și tot așa
1 min lectură·
Mediu
văd în fiecare an cum cresc dorințele mele
ieri
Frank spunea glume cam proaste și râdea fără să știe
că pereții se îndoiau sub converșii mei când el pleca în spațiul virtual
unde nu există trandafiri și alte aiureli
își mai pierdea un picior sau un shotgun și
desigur
soarele ieșea ca-n făt-frumos și nu-mai-știu-cum dar eu
trăiam o poveste cu zâne mirosind a cretă
îmi făcusem părul blond, eram palidă de atâtea aberații, îi admiram dunga cămășii,
credeam că ajunsesem la următorul nivel și
m-am trezit că visam
tăiam aerul cu vorbe tari, ne speriam amândoi de armageddon
ce rost mai avea rimelul, îmi spuneam că e o repetiție proastă și lumina
pâlpâia deși noi eram deja în basm
Frank țipa, îi răspundeam în slow motion
n e v e d e m m a i î n c o l o
*
la blue café timpul stă pe scaun și ne privește
am plutit atât de mult că nu-mi mai recunosc scrisul și simt
că ăsta e următorul lucru genial pe care-l scriu
despre mine, în rest
eu și Frank mai trecem câteodată prin oglindă, nu îndrăznim
să spunem prea multe cuvinte
033.974
0
dacă faci un pas înapoi, îți vor sări și ție în ochi. și dacă renunți la ele, cevaul tău care zvâcnește știi bine că se va ridica și va țopăi și ajunge mai departe decât aici.
uite o variantă, în care am tăiat, fără milă, ce am considerat fie că adaugă un aer teribilist, fie că bate prea îndelung la ușă:
ieri Frank spunea glume proaste și
râdea fără să știe că pereții se îndoiau
sub converșii mei când pleca
soarele ieșea ca-n făt-frumos și
nu-mai-știu-cum dar eu trăiam
o poveste cu zâne
îmi făcusem părul blond, eram palidă,
îi admiram dunga cămășii, credeam
că ajunsesem la următorul nivel și
m-am trezit că visam
ne speriam amândoi, îmi spuneam
că e o repetiție proastă și
lumina pâlpâia deși noi
eram deja în basm
Frank țipa, îi răspundeam
în slow motion
n e v e d e m m a i î n c o l o
am plutit atât de mult
că nu-mi mai recunosc scrisul
eu și Frank mai trecem câteodată
prin oglindă, nu îndrăznim
să spunem prea multe cuvinte