Cătălina Cangea

am două mâini cu ele îmi înfig unghiile în coasta lui adam și țipă neajutorat afară plouă fără dumnezei de gheață știi că pe vremea asta noi doi ne putem preface că suntem allan și maitreyi

ne apropiem încet de foc ne arde ca pe niște calorii defrișate din borcanele cu gem și nu-mi pasă dacă azi e ultima zi în care se cântă despre fericire ce-ar fi să ne ținem de o singură mână

văd în fiecare an cum cresc dorințele mele ieri Frank spunea glume cam proaste și râdea fără să știe că pereții se îndoiau sub converșii mei când el pleca în spațiul virtual unde nu există

nu știu nimic despre muzică n-am reușit niciodată să încânt audiența îi plictisea mereu altcineva storcându-le ochii ca pe niște lămâi învechite pleoapele căscau, ploaia intra în sală ca într-un

pașii mei nu sunt de-acord unul cu celălalt aș putea să-mi trag un zâmbet pe față să pierd lupta cu fermoarul sacului din nylon care-mi spune discard all memories here până rămâi gol de ți se

îmi amintesc mereu mâinile tale povesteai de fiecare dată altceva și te sorbeam ca pe o cană uneori mă agățam în disperare de o unghie crescută poate în exces nu spuneam prea multe mă

și totul se oprește la cifra doi de vara asta ploaia a intrat în mine prin toate cearceafurile legate de ferestre degetele încă bat un ritm al vișinelor din cauza lor nu mai scriu cu

înghit literele una câte una și-mi dau seama că nu am ce face că moartea trece pe lângă mine ca și când un om și-ar desface umbrela să miroasă plasticul ieftin al mânerului - patrușcinci de litri

ridic de fiecare dată altceva pe umeri nu trezesc oameni dezorientați să le umplu creierele cu sângele revistelor poș-glem-a-no-re---xi--a de dragul modei arunc cafele aiurind pe vocea mea

oamenii poartă pălării pe dos își dau cu fond de ten / bărbații ridică din sprâncene când văd șireturi desfăcute gulere întoarse / ratează trepte se-mpiedică în golurile verzi la radio auzi cum

ei îi plăcea toamna când îi ducea frunze de pe bulevard să-și pună în cafea / să simtă cum îl zgârie minutele-n șir adunate pe geamurile cu tendințe de sinucidere \'\'iubito spune-mi că n-am

avem goluri în uși și ne mirăm / de ce cădem în somn prin podea sau de ce cafeaua are gustul acid pe care doar ploaia îl împrăștie prin difuzoarele lumii / o văd pe mama în oglindă de

îmi beau cafeaua într-un loc pustiu / în oameni e urât și ploaie târăsc dimineți zgomotoase după mine pe scări aștept rafale rafaeli și raveli înghesuiți în autobuze și-n căști de