Cătălin Precup

Evident că poemul pare neterminat, la urma urmei e doar un gînd, o străfulgerare în intersecție. Un răspuns la întrebare ar fi o posibilă continuare. E ca atunci cînd un anumit lucru spus de cineva, auzit în treacăt sau citit (poate chiar un singur cuvînt), te determină aproape instantaneu să te gîndești departe, să visezi, asta însemnînd că (ți-)a provocat o stare poetică. Dincolo de clișee, poezia nu e musai/e mai mult decît formă cu oarecare end și n rînduri de text.
Așa că, pînă cînd o să continui sau o să refac textul (am de gînd)... asta e tot și trebuie luat ca atare. :)
Îți mulțumesc pt. comentariu și apreciere. Scuze că am răspuns cu întîrziere.

[Întreb și eu, oarecum offtopic, dacă un poem se poate lepăda de denumirea asta de \"atelier\", scrisă mare cu oranj ca un stigmat, și cum poți să dregi treaba, atîta timp cît lipsește o amărîtă de explicație din partea editorilor care să conțină motivele sau criteriile pt. care un text ajunge aici si, pe baza căreia,
(se presupune că) poemul/poetul ar evolua, în felul ăsta atelierul avîndu-și rostul și scopul?!]