Poezie
Amnezia
se pare c-am uitat
2 min lectură·
Mediu
I
Un cuptor incinge gheata
In albastru-n largul marii,
Luna ii citeste viata -
Scalpul sau e dat uitarii.
Te sugruma, te imbata,
Te vopseste-n rosu-n zare
Si te face dintr-o fata
Alta pe nume Uitare.
Petale gri si campuri mov,
Vezi ce altii niciodata,
Visezi verde la un morcov
S-apoi uiti c-a fost vreodata.
Tii in palma vesnicia,
Porumbel orb ce a apus,
Tu, ce nu stii poezia -
Uiti c-ai venit, uiti ca te-ai dus.
Tine minte (nu se poate),
Stea ce tine ceru\'-n brate,
Inima ce-a simtit toate,
Uiti si gandu-l legi cu ate.
Vai, dar vatra arde vie!
Jarul mort iti stinge fata;
Acum tu esti o stafie,
Acum uiti ce este viata.
In final imi cer iertare -
Tu esti una dintre sfinte;
Viata ta o soarta are:
Te-ai nascut sa nu tii minte.
II
Iubito, dulce inger, nu sunt cuvinte,
As da orice doar ca tu sa ma tii minte,
Dar se pare ca nu-i loc, si ai sfarama
Tot ce a fost si tot ce tu vei mai uita.
Iubito, te invoc din nou in mintea mea,
Tu esti echilibru, esti tot ce pot avea,
Esti steaua ce-mi ghideaza drumul spre Iisus,
Dar ma ratacesc caci te-ai stins si ai apus.
Iubito, scai strans, asta-i a treia oara,
Singur ma amagesc si-ncepe sa doara.
Timpul se sparge precum tot ce ai scapat
Din mana tremuranda - mintea ce-a uitat.
Tu, cuget cioplit din lutul mintii mele,
Iubito, de ce ma sorbi tu de putere?
Nu mai stiu nimic; ah, ceva s-a intamplat!
Iubito, cum te cheama? Pare c-am uitat.
002961
0