Poezie
Ceas Mort
Unghiul mort al vietii vii
2 min lectură·
Mediu
O mana atat de alba se intina-n pat...
E-atat de moale, de goala si de rece...
Fara simturi, iese din trupul nimanui,
Se confunda cu cearsafuri
Caci prin cearsaf ea trece.
EA e alba, tot e alb;
O iarna poate fi in patul orisicui.
1Trupuri de matase o privesc cu blandete,
Un deget se prelinge pe sanul supt de EL-
Cel ce se naste din nimic va deveni
Dintr-un embrion ratat un vesnic porumbel.
Sub albul funeral e mama-i pururi dulce,
Isi protejeaza pruncul cu degete-nnodate.
El plange si el zbiara caci n-are unde-si duce
Biberoanele cu sange de moarte eclipsate...
E victima criptei in care s-a nascut!!!
Un om devine vesnic doar cand a tacut.
Clipa-n care se va naste
Se usuca si moare,
Caci nu poate rezista
Lumii strangulatoare.
Cu mana uscata si cu-o ultima suflare
Ea-si mangaie pruncul sub crestetul moale;
Dar ceasul putrezit ii masoara soarta
Pana ce duhul i se desprinde din stransoare.
Dar, vai, hemoragia nu poate inceta!
Nu-i nimeni si nimic viu in incaperea asta????
Sangele ii curge iar pe albul din podea
Nici o raza de soare nu-l poate usca.
Ignoranta e cel mai mare pacat,
Alaturi de mandrie si prostie-n consecventa.......
O mana goala, alba, rece, a cazut din pat;
De-ndata ofileste, uitata de existenta.
002.865
0