Poezie
Iluziile unui nevăzător
...și orbii pot să plângă
1 min lectură·
Mediu
Viața-i vis și visul pântec
Pentr-o mamă de copii;
Omu-i vers și versu-i cântec
Care naște poezii.
Poetu-i om și omu-i zeu,
Falnic domn pe-acest pământ;
Râu-i munte și munte-s eu
Întru totul ce e sfânt.
Noaptea-i zi și ziua-i floare
Cu petale rozalii;
Timpu-i somn și somnul doare
Căci e umbră, fantezii.
Piatra-i apă și-apa-i noroi
Care curge peste nori;
Poetu-i duh și este-n noi,
Cei ce simt mii de culori.
Negru-i alb și alb e cerul,
Unde-s îngeri și mumii;
Preotu-i sfânt ca și clerul
Din fantome și stafii.
Geniu-i orb și orbul plânge
Ca și mine, ca și noi;
Soare-i stea și raza-l frânge
Pe poet ca și pe voi.
Graiu-i surd și limba moartă,
Fără chipuri și clădiri;
Visu-s eu și-orbirea-mi artă
Fără formă, cu simțiri.
Visu-i viața care plânge
Cu iluzii de hoinar,
Care văd cum că ea strânge
Dulci imagini de coșmar.
Sfera-i cub și cubul prismă,
Unghiul mort al vieții vii;
Omu-i vers și versul schismă
Care naște poezii.
002654
0