de moarte numai de bine

ca stare, poemul mi-a amintit de finalul unei piese a lui Marin Sorescu
ca scriitura, iti apartine cu totul (poate un bine de acolo e in plus, sau poate nu)

hai să ne avem ca frații...sper să nu se supere Iulia pe comul meu:))

bre, mie nu mi-a plăcut, da\' nu mi-a plăcut deloc, profit că suntem într-un mediu virtual și deci pot a spune și eu două vorbe fără să mă întrerupi...

chestia cu doctore... anunță clar un fel de sirenă lătrând cam reumatic, se și repetă iar asta dezavantajează

apoi: tine, mine, minele din tine, hmmm...zic și io o vorbă străpezită da\' o zic: e redundant konig, e redundant,

bagi în final un semn de întrebare bățos și un semn de exclamare să fie și el pe acolo de companie


m-aș fi abținut da\' știu că nu te superi, mai ales că am dreptate

servus, și vezi nu arunca după mine cu săgeți otrăvite că se întorc:)))

PS: încă o dată, cam firav spre anemic textul, n-aș fi prietenul tău de nu ți-aș spune

Nu am de ce să mă supăr....cred că depinde de cum e receptat textul.....:))(haha...stiu asta sună aiurea, cam ca atunci când ne spunea medeea că în poezie un penis nu e un penis)
ps. pun pariu că lui cătălin commul tău i se va părea cel ok:)

Orice v-as spune v-ati supara si nu as \"nimerii\" unde trebuie ! Asa ca hai hai sa va spun povestea.
Un melc de vreo 7..hai opt luni, o varsta respectabila pentru acea vreme...iubea nemasurat o \"mealca\". Mealca avea si ea vreo 4..hai cinci luni, dar, doar de cand devenise...scoica! Melcul aflase totul nu dintr-o doara, intr-o dupa-amiaza ! Atunci,obosit de cat se pregatise cu un crin, recunoscut si remarcabil doctor de suflete,sa-i ceara mana...afla adevarul! Intr-un mod ciudat, dar il afla! Agatata intr-un ciulin scoica se misca in bataia vantului, timp in care melcul executa ariile cele mai grele din repertoriu, in plus, dansa neasemuit...! Dar, cand isi atinsese consoarta visata nopti de-a randul, se sfarama ! Subit! Suferinta era pana peste poate! Isi pierdu-se speranta si odata cu ea bruma de incredere in sine, in propriile puteri! Isi repeta fara oprire ca nu va mai putea iubi niciodata, atata timp cat vreme de 3..hai 4 luni el nu iubise decat o scoica, nicidecum pe \"mealca\" visurilor lui! Despre crin ce sa mai vorbim, se ratacise cu totul in vara, isi pierduse si numele ce si-l castigase, acela de combinator de fiinte ! Nu mai avusese parte nici de apa. Se aplecase de spate, neindoios, condamnat ne nereusita sa! Melcul, era, asemeni crinului, intr-o prelungita si latenta stare de pierdere a sinelui primordial....Al pierderii harului, acela de inainte mergator pentru cele fiinte taratoare si agatatoare! Pana il ultima clipa , crezu sarmanul melc, ca el, crinul a toate facator de semintii prin indragostiri, ce se nasc in prag de seara, la umbra petalelor lui... pana in ultima clipa crezu ca totul isi va gasi fagasul stiut de toata lumea ! Acela al nemuririi neamului fiintelor! Ce nu stiuse , deja pe moarte,batranul melc, era faptul ca si el alaturi de celelalte fiinte, avea aceiasi putere cu cea a crinului, dar nu o aflase!
MORALA:
\"DE MOARTE NUMAI DE BINE!\"