Ziua in care vom muri cu toti...

in ziua in care vom muri cu totii, Dumnezeu o sa impatureasca cerul ca pe o hartie si o sa il puna in buzunarul de la piept...
In ziua in care vom muri cu totii, sper sa ajung in buzunarul lui Dumnezeu...sper ca si tu..
va fi mare tristete, mare tristete!

Am fost in Delta la Mila 23 sa vorbesc cu fetele lipovenilor,cele care in urma cu 25 de ani ieseau sa cante la poarta. Atunci cele de maritat cantau in cor, pentru ca erau tare rusinoase, si Doamne ce voci aveau ! Dar lucrul cel mai trist atunci cantau si pasarile cele care aveau cuiburile \"pline\" adica ouasera(pelicani,nagati,aurasi,batlani,lebede...si cate si mai cate, daca nu le vezi in fiecare an uiti si cum se mai numesc. Pe 7 martie era seara cald pentru pentru prima luna de primavara, si fetele nu mai cantau, pentru ca nu venise nici o pasare. Asa cum fetele au plecat din Delta in tarile calde, pasarile nu au mai venit in Romania. Poate aflasera cele mai multe dintre ele ca sunt vanate sa fie cautate de cine stie ce boli si nu mai voiau sa mai moar... asemeni elefantilor, acolo unde se nascusera cele mai multe dintre ele.
Fetele de acum 25 de ani din Mila, astazi erau femei, le stiam pentru ca le mai vedem din cand in cand in vacanta. Aveau fete de 20 de ani, mai putin de un sfert dintre ele ramasesera in Mila, le puteai vedea tristetea din ochi, nu mai aveau baieti sa le doreasca pentru toata viata, asa cum se cade la lipoveni, si nici pasarile sa le urmareasca trilurile, care devenisera ragusite...si Doamne ce trist este totul in jur astazi, pentru ca orice subiect ai putea avea, nu te poti gandi decat la iubita de Laura Stoica, o alta pasare neasemuita care a plecat si nu va mai veni, Dumnezeu a luat-o in rai unde sa-i asculte voce fara de seaman. Dumnezeu sa-i odihnesca pe toti trei, poate ca este mai bine asa, se vor iubi acolo mai mult si mai puternic decat o puteau face aici, pe pamant !

Eu nu cred ca a vrut sa fie atat de trist! Eu simt mai mult o speranta in reinviere!

Cătălin, viziunea ta apocaliptică e departe de a se realiza, dar nu imposibilă. Îți spun ca unul care merge anual în Deltă și vede.
Cu toate că se braconează în neștire, de tot felul de așa-ziși întreprinzători, care au concesionat kilometri întregi de Dunăre, mai are balta pește.
Am văzut zeci de astfel de jefuitori nesimțiți, cu aere de mafioți, care cărau, zilnic, tone de pește cu mașini frigorifice și se lăudau cu prosperitatea lor și cu protecția unor oameni politici de la București.
Trist e că, de ani de zile, Delta a intrat pe mîinile unor prădători fără scrupule.

Imi place ideea, cam stangace exprimarea insa. Intr-adevar nimic nu se pierde, totul se transforma, sper ca si noi. Nu am ajuns inca in inima Deltei, dar am ceva pus deoparte pentru tori pestisorii. Poezeste vorbind( care e un fel de manzeste pe limba oamenilor)as mai lucra la acest poem.