sub-sori cu schopenhauer

(prevenire: poem filosofic)

elisabetei

ni se făcuse dor de schopenhauer

și ne-am chemat de la o margine a pustiei

,,viața este voință de a exista’’

nu voiai să trăiești fără mine

nu puteam să trăiesc fără tine

înaintam prin nisipul pustiei

orbeam

orbeai

și când nu era așa

de răul lumii ne legam la ochi

călătoriile în istoria sinelui

construiseră zigurate ca steaguri

în arșița nopților

pământene-nepământene

jocurile erotice deveniseră cosmogonice

inițierea prin eros însemna intrarea în viață

și ne-moartea

urma metafizică a sfâșierii

clipa trăită pînă la lacrimi

până la frângere și naștere

pe nisipul arzător al dorinței

pentru care mama lui schopenhauer l-a părăsit

și nimeni nu i-a înțeles plecarea de la weimar

în curând

va fi epifania și ai început să citești

viața sfântului epifanie în neerlandeză

pe drumul lung din mesopotamia în evul mediu

începuse să-ți fie teamă printre sprințari menestreli

vorbele lor șoptite făceau curățenie divină

arată-mi-te spuneai spuneam

din care lume

și din ce parte a lumii

vei veni

am luat iluziile și le-am frânt

ca pe vreascuri din pădurea elfilor

imposibilitatea la care ajunsese schopenhauer

am încercat s-o corectăm prin credință

gândul la tine mătura universul ca o sabie

și-l lăsa curat.