Caseiro

Rugaminte Lasati-ma sa intru acolo unde pasc furnicile din alte corpuri. Nu-mi inchideti portile unde mor fara durere si fara poezie fara ceas asezata in ultima banca a versurilor

Ziua de după Beloxi (celor ce încă au rămas în noaptea fără de sfîrşit) Se aud şoapte că nu mai există scapare Că nu mai sunt drumuri Şi

Nu sunt eu Pentru ca marea a ramas putreda pe alt tarm, eu neconformata cu pleoapele-mi limitate la caldura si la verdele clar al unei insule, al unei sclipiri, aceste pene ce-au

E foarte tarziu Stinge orasul si lasa acesta strada de cuvinte umbrite cu noptile sale de alfabeturi si muste pe acoperisuri o pisica si trosnitura umbrelor ce devora ultimele potroace

Ma neg Eram pe cale sa inalbesc precum ingerii cand buza cu care suflu talcul zilelor stergea sfera cerului corp de pasari ce inca palpita. Eram pe cale de a iesi zburand in aripa